Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Mihai Cătălin Botez
Discurs
Stimați colegi, Dragi români,
Se apropie ziua de 1 decembrie, ziua în care sărbătorim 100 de ani de la înființarea statului modern român și 100 de ani de când majoritatea românilor trăiesc în limitele acelorași granițe. Centenarul nu ne găsește pe culmile gloriei, ca popor, nu ne găsește poate așa cum și-au imaginat făuritorii României mari, însă este un bun moment pentru concluzii, dar și pentru obiective și rezoluții noi.
Scena politică este monopolizată de contradicții, de certuri și de tușe tari. Încercăm să ne convingem unii pe alții de propriile adevăruri, crezând că suntem deținătorii absoluți ai dreptății. Uneori poate că nu este așa, iar alteori decizia se tranșează prin vot, iar majoritatea decide; așa este în democrație.
Dacă ne dorim o Românie mai demnă, mai puternică, mai prosperă, trebuie să înțelegem că ea are nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. Avem nevoie de un Parlament mai reprezentativ, deci de mai mulți cetățeni la vot, de mai mulți cetățeni care își cunosc drepturile și de cetățeni
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.