Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2010
other · adoptat
Horea Dorin Uioreanu
Prezentarea pe scurt de către deputați a interpelărilor adresate membrilor Guvernului (amânată)
Discurs
## Stimați colegi,
După o temeinică și științifică documentare desfășurată pe parcursul mai multor luni de zile, am reușit să descoperim „nesimțiții” din România despre care tot vorbesc reprezentanții noștri. Aceștia se găsesc peste tot, pe stradă, la plimbare prin magazine, în autobuz și se numesc funcționari publici și pensionari. Despre ei și nesimțirea lor auzim de câteva luni bune, niciodată nu ni s-a explicat foarte clar de ce au ajuns aceste două categorii sociale să fie atât de urâte de Executiv. Care este marea lor vină? Marea vină a acestor oameni. Pensionarii, spre exemplu, mai ales cei cu pensii de CAP, sunt cei mai „nesimțiți”. După ani de zile de muncă, obligați să lucreze la „Colectiv” pe degeaba, au nesimțirea de a primi lunar o sumă de bani în jur de 300 de lei, pe care guvernanții o consideră pensie.
Tot nesimțiți sunt și cei care au lucrat în industrie 35 de ani și se lăfăie în pensii de câte 700 de lei. Și culmea nesimțirii este că toți au nevoie de medicamente, tratamente, de îngrijire medicală și chiar și să mănânce. „Nesimțiți” sunt și cei care vor salarii decente, salarii care să acopere facturile și prețul alimentelor, că la concedii și credite românii au cam renunțat încă de anul trecut.
Ministerul Muncii tinde să devină minister al nemuncii. Protecția socială trebuie extinsă la întreaga populație, atât la cea aptă de muncă, cât și la pensionari. Actuala politică a Guvernului transformă România într-o țară de asistați social. În loc de oameni care să aibă „nesimțirea” să lucreze, vrea oameni care să depindă de ajutorul social, ajutor care nu se știe de unde vrea Executivul să-l plătească, în condițiile în care auzim zilnic doar de concedieri, oameni trimiși în șomaj. Nu se mai aude nimic de investiții, de crearea de noi locuri de muncă.
E destul de greu să contabilizăm exact numărul „nesimțiților” care au venituri lunare egale cu economiile pe săptămână ale unui membru al Guvernului. Știm că sunt câteva milioane și că veniturile lor sunt în mâna domnului Șeitan.
## Stimați colegi,
Cred că adevărata greșeală este în ograda noastră, a Parlamentului, pentru că am permis acestui Guvern să existe și să aplice politici fără simț al măsurii. Acum avem un guvern incapabil să scoată țara din criză, să creeze locuri de muncă.
De aceea avem nevoie urgentă de alt guvern care să știe ce să facă, altceva decât să împrumute la nesfârșit, pentru că în ritmul acesta, pensiile actuale, chiar și ale copiilor noștri, nu vor fi doar „nesimțite”, nici măcar nu vor avea șansa să existe.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.