Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2009
Declarații politice · respins
Cristian Rădulescu
Discurs
## Stimați colegi,
Este o scăpare, nu din partea noastră, a tuturor, ci din partea liderului Grupului parlamentar al PNL, fiindcă noi, într-adevăr, la sfârșitul sesiunii trecute, am făcut această promisiune: să redactăm raportul suplimentar și în prima ședință de după vacanță să-l discutăm.
Între timp, Guvernul a anunțat că-și asumă răspunderea pe un număr de acte normative. Între prevederile uneia dintre legi era și reglementarea referitoare la cumulul pensiei cu salariul.
Grupul parlamentar al PD-L și Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC au considerat că această reglementare rezolvă într-un mod mai rapid și, în orice caz, cu expresie de voință politică mult mai mare chestiunea în cauză, cumulul pensiei cu salariul, drept care nu mai era cazul să includem pe ordinea de zi un raport suplimentar care nu a mai fost nici elaborat, tot din această cauză, fiindcă nu erau puncte noi de vedere de la Guvern.
Guvernul s-a pronunțat prin legea pe care și-a asumat ieri răspunderea, deci nu avea de ce să mai vină la comisie și, astfel, comisia nu a mai elaborat un raport nou.
Între timp, se scurgea termenul pentru adoptare tacită. Putea un grup parlamentar, reprezentat în Biroul permanent prin lider, să propună includerea pe ordinea de zi și dezbaterea, chiar fără raport suplimentar, înaintea termenului de dezbatere tacită.
Cei din Grupul parlamentar al PD-L și din Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC nu au mai considerat necesar acest lucru, din motivele amintite, cei din Grupul parlamentar al PD-L au pierdut termenul, deci a fost, pesemne, o neglijență. Acum este cam târziu să ne mai tragem pe noi înșine la răspundere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.