Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2015
other
Paul Dumbrăvanu
Discurs
## Stimați colegi,
În aceste zile negre prin care trece poporul nostru, eu doresc să transmit compasiunea celor greu încercați de acest accident nefast și să-i asigur de toată recunoștința și aprecierea mea pe toți cei care au făcut tot posibilul să aline într-un fel sau altul suferința semenilor. Mă refer aici, bineînțeles, la cadrele medicale, pompieri, polițiști, jandarmi, ce n-au ținut cont de faptul că este zi sau noapte, care nu au plecat acasă pentru a acorda ajutor celor aflați în nevoie de îndată ce au aflat cumplitele vești.
Mă refer la toți cei care s-au mobilizat și au mers la centrele de transfuzii pentru a dona sânge, la toți cei cu sau fără studii de specialitate care au simțit că este datoria lor ca oamenii să ajute alți oameni. Cei ce s-au oferit ca voluntari în spitale, în centrele de transfuzii, toți aceia ce au conștientizat necesitatea acută a implicării fiecăruia în astfel de momente.
Nu pot rămâne indiferent la amploarea uneia dintre cele mai mari nenorociri ce s-au abătut asupra țării în ultimele decenii poate; nu pot suprima sentimentul de datorie morală pe care o avem față de semenii noștri și față de noi înșine, aceea de a ne oferi un viitor sigur, un viitor cu cât mai puține griji, o societate în care să ne simțim protejați pentru a simți că, la rândul nostru, avem datoria de a o proteja. Dacă există un lucru de care putem fi siguri în acest moment este acela că românii sunt cu adevărat oameni, că simțul civic, solidaritatea, empatia nu sunt simple cuvinte dintr-un dicționar, ci sunt trăiri și sentimente ce există și sunt puternic înrădăcinate în conștiința fiecăruia dintre noi.
Poporul român a demonstrat o dată în plus, dacă mai era nevoie, că este un popor unit, capabil să învingă toate greutățile. Trebuie să conștientizăm, de altfel, indiferent de statutul social, de pregătirea profesională, culoarea politică, fiecare dintre noi, în calitate de cetățeni ai României, că suntem responsabili nu doar pentru noi înșine, ci și pentru toți cei din jurul nostru și fac apel la dumneavoastră, doamnelor și domnilor, deși poate unora dintre noi ne este dificil, să uităm faptul că suntem oameni politici și să ne amintim în fiecare moment că înainte de orice suntem oameni.
Vă mulțumesc.
Paul Dumbrăvanu, deputat PNL.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.