Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2014
final vote batch · respins
Maria Andreea Paul
Discurs
Stimați colegi,
În aprilie 2013, am inițiat această propunere legislativă, alături de mai mulți colegi reprezentând partide diferite, pentru instituirea zilei de 2 iunie ca Ziua națională a adopției.
De ce avem nevoie de o zi națională a adopției? Pentru a atrage atenția în mod simbolic și pentru a veni cu soluții pentru simplificarea procedurilor de adopție, pentru a ridica drepturile copilului la rang de prioritate națională prin fapte, nu prin vorbe. Știm că ei nu votează și că nu suscită același interes pentru politicieni.
Procesul de adopție durează în medie, în România, între 1,5 ani și 2 ani.
Nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 233 referitoare la regimul juridic al adopției în aprilie 2012, nu au crescut șansele pentru integrarea copiilor în familii prin adopție. Procedurile birocratice au rămas la fel de greoaie.
La un an de la implementarea legii au fost adoptați doar vreo 1.000 de copii, în condițiile în care, în anii anteriori, numărul a fost aproape dublu – 1.736 de copii au fost înfiați în anul 2011 și 1.921 de copii în anul 2010, conform ultimelor date disponibile ale Oficiului Român pentru Adopții.
Această instituție reclamă, la șase luni după intrarea în vigoare a legii, că numărul de copii adoptabili este foarte redus. Din peste 29.000 de copii, numai pentru 941 – adică cam 3% – s-a considerat că este posibilă adopția.
În zece județe, procentul de copii care pot fi adoptați este de sub 1%. Atâția doar au șansă la o familie.
Mai grav este că Oficiul Român pentru Adopții recunoaște că sunt numeroase situațiile în care copiii sunt menținuți artificial, prin birocrație excesivă, în sistem.
Așadar, Partidul Democrat Liberal susține propunerea legislativă pe care a inițiat-o alături de colegii din celelalte partide politice și va vota pentru.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.