Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2018
other · respins
Iulian Bulai
Discurs
## Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, rog membrii Birourilor permanente să se reunească la sala Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru verificarea și numărarea voturilor și întocmirea proceselor-verbale cu privire la rezultatul voturilor.
Înainte de a încheia această ședință, dați-mi voie să prezint nota pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, s-au depus la secretarii generali ai Senatului și Camerei Deputaților, în vederea exercitării de către senatori și deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:
1. Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice;
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.