Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 octombrie 2007
other
Valer Dorneanu
Discurs
## Stimați colegi,
Înainte de a-i da cuvântul domnului profesor Tabără în numele Grupului parlamentar al P.D.-ului, dați-mi voie să vă anunț, totuși, rezultatul apelului nominal: și-au înregistrat prezența 208 deputați, ceea ce înseamnă că suntem în cvorum.
În privința declarațiilor pe care le-ați făcut cu privire la diverse evenimente care s-au petrecut în cursul votului, v-aș ruga colegial să vă amintiți că, printre altele, credibilitatea noastră depinde și de colegialitatea noastră, de seriozitatea noastră, să vedem că atunci când utilizăm o stratagemă într-un anumit scop ea este o stratagemă, și că nu este neapărat un lucru urât dacă-l folosesc și alții.
Deci să ținem cont de principiile și de cutuma noastră și de faptul că într-un fel ne-am comportat acum trei ani, altfel ne comportăm peste doi ani și altfel ne comportăm acum. Suntem aceiași și totuși uităm acest lucru și ne trimitem unii altora acuze deosebit de grave, ceea ce constituie deliciul presei și ne scade nouă credibilitatea, în final.
Domnul Valeriu Tabără.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.