Vlad Gabriel Hogea

## Stimați colegi,

L-am văzut cu ochii mei — de nu l-aș fi văzut! — pe Theodor Stolojan ieșind despuiat dintr-o piscină și anunțându-și candidatura la funcția de prim-ministru al României. Ar trebui să râdem sau să plângem? Erou tragicomic de telenovelă lacrimogenă (mai țineți minte, desigur, scena din 2004, cu „Dragă Stolo...” și boala lui inventată!), prim-vicepreședintele PD-L își joacă în continuare rolul de pion tocit pe tabla de șah a Cotrocenilor. Un premier sexagenar în bermude, la bustul gol, numai de asta nu aveam nevoie, dar, dinspre un partid în derivă, o propunere mai nimerită nici că se putea!

Existau, teoretic, doar două alternative: Vasile Blaga (zdrobit în alegerile locale de Sorin Oprescu) și Adriean

Videanu (șifonat rău de tot la capitolul imagine după mandatul catastrofal de primar al Capitalei). Așa că, în lipsă de altceva, a fost băgat în față candidatul de serviciu. De ce o fi ales să facă anunțul respectiv de pe marginea piscinei, cu apa șiroind pe el, rămâne însă un mister. Iar dacă laboratoarele prezidențiale de analiză socio-politică au crezut că Stolojan va aduce un plus de voturi pentru democratliberali, atunci eroarea a fost majoră. În orice confruntare televizată, el va fi făcut franjuri atât de Mircea Geoană — care reprezintă, în opinia mea, cea mai serioasă nominalizare pentru funcția de premier —, cât și de Călin Popescu-Tăriceanu.

Lipsit de charismă și ducând pe umeri povara acelui gest odios de confiscare a valutei românilor, la începutul anilor ʼ90, Stolojan intră în cursă cu șansa a treia. Desigur, primulministru nu e ales prin sufragiu universal, dar prestația locomotivelor electorale va crește sau, după caz, va scădea scorul partidului respectiv. Chiar în condițiile sistemului uninominal, ponderea factorului politic (formațiune — semn electoral) rămâne definitorie.

Riscul pe care și-l asumă tabăra prezidențială este unul semnificativ: Theodor Stolojan poartă pe frunte stigmatul ratării. Va fi unul dintre motivele pentru care PD-L va pierde alegerile parlamentare. Celelalte cauze sunt cunoscute: declinul popularității lui Traian Băsescu, conflictul dintre aripa vechilor pediști și veneticii pedeliști, absența unor candidați puternici, promovarea cu obstinație a unor nonvalori, izolarea partidului pe scena politică etc.

În aceste condiții, nici măcar Stolojan nu crede cu adevărat în șansa de a ajunge șeful Executivului. Dar, ca un actor cuminte și la locul lui, citește cu intonație replicile de pe prompter. Restul nu îl interesează, nu e treaba lui. Treaba lui este să le povestească ziariștilor, cu dinții încleștați, cum va salva România, ca un Făt-Frumos de weekend, și apoi să mai facă, în admirația unor starlete entuziasmate, vreo câteva ture de bazin. Cam atât!

Pentru PD-L, bătălia e pierdută încă dinainte de a începe!