Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2015
other · adoptat tacit
George Scarlat
Aprobarea unei suplimentări a ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Astăzi suntem în fața dezbaterii unui proiect esențial pentru agricultura românească și salut prezența reprezentanților agriculturii, dar cu toții trebuie să știm și, în special, dumneavoastră, de acolo, de sus, de la balcon, trebuie să știți că Partidul Național Liberal și cu reprezentanții dânșilor din comisie, colegii noștri, ne-am abținut de la a vota un proiect de lege atât de important pentru agricultură, așa cum am spus, de 1 miliard și 15 milioane de euro, atâta timp cât nici noi din comisie și nici dumneavoastră, de acolo, de la balcon, nu știm ce se dorește a se face cu banii.
În 2016 este propus un buget de 145 de milioane. Stimați colegi,
Domnule Munteanu,
Din respect pentru dumneavoastră, Grupul Partidului Național Liberal va susține necesitatea, va susține necesitatea acestui proiect...
Domnule Harbuz, numai un pic, vă rog frumos.
...va susține necesitatea proiectului și va vota un astfel de proiect, pentru că este necesar, dar este și de datoria Ministerului Agriculturii, așa cum a promis domnul ministru, măcar să-și ia angajamentul, aici, în fața Parlamentului și a fermierilor, ca, până la data votării Legii bugetului de stat, să ne prezinte acea strategie. Astăzi nu se știe ce se dorește să se facă cu banii. Se va repeta istoria de după 2000, cu acele fonduri de la Banca Mondială, 100 de milioane de euro, până la echivalentul a aproximativ 2 miliarde de euro, care s-au cheltuit în irigațiile din România și nu se știe cum.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.