Nu pentru a vă capta atenția, ci pentru că acesta este adevărul, avem de soluționat, fără îndoială, una dintre cele mai complexe probleme ale actualei legislaturi.
Nu este problema domnului Adrian Năstase sau a domnului Miron Mitrea, nu este problema lor personală, nu este problema celor doi deputați, în această calitate, nu este nici problema imaginii Parlamentului, a imaginii Camerei Deputaților, la care ne gândim adesea – și acum unii se gândesc ca nu cumva, printr-un punct de vedere care să fie potrivnic curentului, să ne adâncim în continuare imaginea noastră rea –, nu este vorba nici să apărăm justiția, nici să acuzăm Procuratura, nici să-l acuzăm pe Președinte, este o problemă de principiu, dacă justiția, în acest caz, ca și în altele, este chemată să înfăptuiască justiția în spiritul adevărului și al dreptății, Parlamentul este chemat să apere statul de drept. Parlamentul este organul reprezentativ suprem și el, mai presus decât toate autoritățile statului, chiar și decât Președintele, trebuie să apere democrația.
Or, nu poate să fie democrație atunci când există abuzuri și când prevalează abuzurile împotriva principiilor statului de drept.
Se spune aici că noi încercăm să facem o ingerință, să ne substituim organelor Procuraturii; că rostul nostru după Constituție ar fi în acest caz să dăm un aviz formal și să lăsăm justiția să-și spună cuvântul.
Oameni buni, v-aș ruga să reflectați puțin și să încercăm să facem și un pic de istorie împreună. Deci nimeni în decursul evoluției statului de drept, în decursul evoluției Parlamentului nu a solicitat ca un parlamentar să nu fie tras la răspundere pentru faptele lui, ca un ministru să nu răspundă pentru faptele lui, dar odată ce s-a pus problema răspunderii parlamentarului, a răspunderii ministrului, mai ales a răspunderii ministrului, s-a pus și problema unor proceduri, unor garanții, și aceste proceduri, aceste garanții, hai să le zicem chiar imunități, nu le-am inventat noi, au fost inventate încă de pe vremea regelui Eduard al III-lea, prin anii 1370, când un ministru de-al său a fost pus în situația de a răspunde și când s-a stabilit, așa cum știu britanicii să stabilească printr-o cutumă care rămâne lege și mai Constituție decât Constituția noastră, au stabilit atunci că numai Camera Comunelor poate să ceară trimiterea în judecată, iar decizia să o aibă Camera Lorzilor. Deci rețineți, prin anii 1370.
Această cutumă a fost apoi preluată în Constituția franceză, a fost preluată în celelalte constituții europene și am preluat-o și noi, românii, în Constituția din 1866 și în cea din 1923.
Amintiți-vă, cei cărora vă este dragă istoria, și cei care sunteți puțin mai de vârsta a treia, de felul cum se petreceau lucrurile înainte de război, pe vremea când viața noastră politică era dominată de liberali și conservatori, și când plecau conservatorii, veneau liberalii și le făceau la toți miniștrii din guvern câte un dosar penal și vreo trei ani îi plimbau, iar când se schimbau lucrurile se petrecea la fel. Și au ajuns strămoșii noștri sau cum vreți să-i numiți la concluzia înțeleaptă că lucrurile astea trebuie să se oprească într-un fel, trebuie să intre într-o regulă, și atunci s-a decis că dacă ministrul trebuie să răspundă ca orice om, ca orice cetățean pentru faptele lui, să răspundă chiar și juridic, răspunderea lor trebuie supusă unui filtru, trebuie însoțită de niște garanții.
Și de ce? Iată că aici dumneavoastră, mulți, faceți niște confuzii foarte grave între răspunderea ministerială și imunitatea parlamentară, între prevederile art. 72 din Constituție și cele de la art. 109. Și spuneți: „Domnilor, voi care ați revizuit Constituția în 2003 ați desființat imunitatea
parlamentară și ați păstrat-o doar pentru percheziție și arestare”...
Nu este vorba în acest caz de imunitate parlamentară. Este vorba de răspundere ministerială.
De ce există o deosebire între răspunderea parlamentarului și cea a ministrului parlamentar?
Păi, stimați colegi, cei care suntem doar parlamentari vorbim, ne expunem punctul de vedere aici la tribună, în fața televizoarelor, la conferințe de presă și, de aceea, noi nu răspundem decât dacă ieșim din sfera opiniilor politice.
Dar ministrul este altceva decât un parlamentar. Acesta dă decizii, acesta este ordonator de credite, acesta se expune zilnic unor riscuri profesionale, se expune zilnic unor acte de răzbunare. Ajungem, fără să exagerez, stimați colegi, să căutăm un om care să-și asume o asemenea răspundere și o să evite, pentru că dacă lăsăm problema asta unui procuror care ia un articol oarecare, apărut întâmplător într-un oarecare ziar, și construiește din el un dosar de 1.000 de pagini, acumulând tot ce se scrie prin presă – regulamente de organizare și alte chestiuni –, ca să pară dosarul mai voluminos, l-a terminat pe omul acela.
De aceea a fost instituită regula imunității parlamentare, nu de noi, românii. Și de noi, românii, dar v-am spus, primii au fost alții.
Și pentru că s-au evocat aici multe exemple, vreau să vă spun că în Austria aprobarea punerii sub acuzare, cum spun ei, o dă Consiliul Național; în Belgia, o dă Camera Reprezentanților; în Danemarca, este adevărat, și regele, dar și Parlamentul; în Finlanda o dă președintele și Parlamentul; în Grecia o dă Parlamentul; în Italia o dă Parlamentul, și acolo judecă Curtea Constituțională; în Olanda este și decretul regal, dar și rezoluția celei de a doua Camere; în Portugalia domnului comisar european tot Camera Deputaților decide; în Spania, Camera Congresului; de asemenea, în Suedia aparține Comisiei Constituționale.
Spunea domnul Adrian Năstase de Franța. Franța a avut o reglementare la fel ca noi, dar în final a constituit o Curte de Justiție a Republicii, care este alcătuită din 12 parlamentari și 3 judecători, și aceștia judecă faptele miniștrilor.
După aceste modele europene ne-am orientat și noi când am stabilit o formă de protecție, i-aș zice eu, a miniștrilor împotriva abuzurilor.
Pentru că, stimați colegi, eu nu cred sau, în fine, mă abțin să discut dacă vreun președinte sau altă forță superioară a dat vreo sugestie Parchetului în acest caz.
Dar am constatat și eu, ca și dumneavoastră, că imediat după 2004, când domnul Năstase nu a putut fi înlocuit din funcția de președinte al Camerei, când domnul Mitrea a început să se manifeste ca secretar general, au început să fie chemați pe la Parchetul General, o dată, de două ori, într-un dosar, în trei, în patru, în cinci, în nouă, în zece.
Nu contează principiul de drept potrivit căruia, dacă un cetățean a săvârșit mai multe fapte, este cercetat prin dosare conexate într-un singur dosar, ca să nu fie hărțuit în felul acesta.
De îndată ce a fost realizat scopul, a fost înlocuit domnul Năstase, domnul Mitrea a făcut pasul înapoi și și-a mai pus pianul pe părțile cu care este foarte bine dotat, „cele vocale”, s-au oprit. Cum au venit din nou alegerile, din nou au pornit motoarele.
Deci, stimați colegi, de aceea am făcut apel la dumneavoastră la principii, pentru că noi avem de apărat aici un principiu. Nu avem de a fi un simplu poștaș, care să trimită cererea pe care noi am primit-o de la un organ necompetent constituțional, s-o trimitem înapoi, spunând că „sunteți liberi să faceți ce vreți”.
Nu putem face așa, pentru că atunci creăm niște precedente.
Rețineți ce s-a întâmplat în alegerile de acum, locale, cu dosarele penale care trebuie să aibă și o fermitate, dar și o discreție, ca să nu spun chiar o modalitate de cât de câtă netransparență, pentru a nu încălca drepturile omului, precum și pentru a nu periclita ancheta.
Se pare că în cazul acesta nimeni nu a fost preocupat de periclitarea anchetei, ci, dimpotrivă, a avut tot interesul ca toate documentele să iasă la suprafață, pentru că nu îi interesa rezultatul, îi interesau efectele imaginii și ale tuturor lucrurilor care se declarau.
Iată, au apărut, nu știu cum, acte oarecum secrete pe site-ul Camerei Deputaților. Imediat au început comentariile, deși noi stabilisem aici că în cazul domnului Năstase nu prea era vorba de un buncăr, ci de un subsol; nu prea era vorba de o piscină, ci de o cadă pusă acolo... Ei, lucrurile au mers mai departe: „a fost și mai mare piscina, și mai mare buncărul”.
Acesta este scopul acestor dosare, și atunci, stimați colegi, vă invit la o reflecție care să vă ducă la o decizie care nu numai să apere imaginea Parlamentului, dar să apere instituțiile statului de drept, să apere și justiția de ingerințe, dar s-o apere și de utilizarea ei ca instrument politic.
Pentru că dacă noi nu dăm o soluție corectă în acest caz, care să împiedice, să juguleze tendința unor specialiști, nu numai specialiști în urmărire penală, dar și în intoxicarea și în manipularea opiniei publice, dacă nu jugulăm asemenea intenții, o să ajungem la precedente foarte periculoase pentru democrația noastră.
Stimați colegi,
Acestea sunt lucrurile din punct de vedere politic. Este clar că a fost, nu-mi plac cuvintele dure, dar nu găsesc altul care să înlocuiască făcătura politică, această mixtură, acest aparat infernal de a compromite un om.
Haideți să ne referim și la partea strict juridică, desigur în limitele noastre, ale Parlamentului, ale aprecierii noastre, pentru că nu noi îi judecăm nici pe domnul Năstase, nici pe domnul Mitrea. I s-a reproșat luarea de mită, i s-a reproșat asocierea la săvârșirea de infracțiuni.
În ce a constat luarea de mită? Și, rețineți, după ce înainte, în 2004, când au început să se ocupe de domnul Mitrea și de domnul Năstase, luaseră colegii noștri niște mită în cazul Bechtel și altele... de ziceam că or să cumpere jumătate din țară cu banii realizați.
Ei, lucrurile tot s-au dezumflat, între timp domnul Năstase a rămas la niște termopane, domnul Mitrea a rămas că și-a amenajat o casă pentru mama dânsului, casă care era deja făcută când dânsul a preluat postul, și vedeți în ce a constat mita?! Mita a constat că ar fi pus-o în funcție pe doamna Jianu. S-a dovedit că nu-i așa.
Și atunci care-i concluzia competenților noștri procurori? Domnul Năstase a influențat cariera profesională a doamnei Jianu. Asta înseamnă „mită” în concepția lor.
Și putem lua oricare dintre acele acuzații care i se aduc și, spuneam noi în Comisia juridică, cel mai neexperimentat judecător stagiar sau avocat stagiar nu va avea probleme în a da un verdict de nevinovăție în acest caz.
Aș vrea să vă spun un lucru despre poziția domnului Mitrea. Sigur că dânsul, tracasat de ce i s-a întâmplat, sătul de toate chestiunile astea și sigur că nu i se poate întâmplă nimic, ne-a cerut acest lucru.
Eu apreciez curajul Domniei Sale, dar aș vrea să vă spun un lucru: imunitatea parlamentară, imunitatea ministerială nu este o chestiune care aparține unui ins, domnului Năstase, domnului Mitrea sau unui deputat, aparține unor instituții ale statului de drept, aparține Parlamentului, dar, mai mult decât atât, aparține principiilor de drept, bunei funcționări a instituțiilor statului, a respectului competențelor acestora.
## Și atunci noi avem obligația să apărăm principii.
Încheind cu aceasta, vă invit încă o dată la reflecție și gândiți-vă că astăzi poate să fie domnul Năstase sau domnul Mitrea, care prin forța lor pun ei probleme anchetatorilor, dar mâine poate să fie un alt coleg de-al nostru, ceva mai timid, mai... Gândiți-vă la repetarea unor asemenea precedente, care ar putea perturba grav și activitatea justiției, dar și democrația.
Vin alegerile generale și dacă noi nu temperăm și nu atenționăm Parchetul și celelalte autorități din puterea judiciară să-și folosească autoritatea exclusiv pentru atribuțiile pe care le au și să nu se amestece în jocurile politice, atunci nu vom avea succesul pe care noi ni-l dorim la următoarele alegeri și succesul pe care ni-l dorim pentru a ne integra deplin în felul cum funcționează democrațiile occidentale acolo unde noi ne-am integrat.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.