Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dragoș Petre Dumitriu
Discurs
## Stimați colegi,
Nu pot să fiu de acord cu cele spuse de antevorbitor, asta din cauza faptului că pe noi, aici, trebuie să ne intereseze liniștea și, până la urmă, siguranța cetățenilor. În cazul în care lăsăm la mâna autorităților locale acest aspect, vom avea de a face cu fenomene de genul: un anume primar se sprijină pe o anumită etnie, și atunci procedează conform obiceiurilor acelei etnii. Ce facem cu restul cetățenilor?!
De asemenea, faptul că aceste petreceri sunt organizate de Ziua Orașului sau de Ziua Cartierului sau chiar de Ziua Națională, asta impietează la fel de mult asupra liniștii cetățenilor. Deci eu nu cred că trebuie să facem aici o distincție.
De aceea, nu sunt întru totul de acord nici cu domnul Gabor, care spune că inițiatorii au făcut un text care nu include toate aspectele. Mă gândesc aici la un inițiator de talia domnului Ioan Ghișe, un primar cu atâta experiență, la un inițiator de talia domnului Ion Iliescu sau a unui jurist de talia domnului Șerban Nicolae sau a colegilor din PD care participă la această lege. Dar, în fine, sigur, dacă se pot aduce îmbunătățiri, dacă membrii Comisiei juridice consideră că într-adevăr se pot aduce îmbunătățiri acestei legi, redactată și inițiată de asemenea distinși parlamentari, și noi atunci suntem de acord cu retrimiterea la comisie.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.