Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2018
Declarații politice · adoptat
Iulian Iancu
Discurs
## Stimați colegi,
Nu vreau să abuzez de timpul dumneavoastră, însă, știți, se spune că există o categorie specială de surzi, cei care aud doar ceea ce spun ei. Și pentru că trăim un moment de ipocrizie maximă, adică trăim momentul în care cei care au susținut Ordonanța nr. 64, care era menită să elimine barierele la export și care, în fapt, a introdus liberalizarea accelerată, cu patru ani mai repede decât termenul prevăzut de lege, privind prețul gazelor naturale în România și, în urma acelui demers, prin ordonanță de urgență, impus și creat prin presiune extremă, la nivelul Bruxelles-ului, România, de la 1 aprilie 2017, grație Ordonanței nr. 64, introdusă de Guvernul Cioloș, a înregistrat o creștere a prețului la gaze naturale de 56% într-un singur an, fără precedent pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene... Fără precedent! Acest lucru s-a întâmplat, deși am atenționat. Atunci noi credeam că va fi o creștere în jur de 40%, a fost de 56%. Creșterea o vedem gradual, regăsită în facturile noastre.
Cum este posibil ca tocmai dumnealor să vină să ne spună că înregistrăm o creștere de 7% datorită acelei ordonanțe?! Atenție, ordonanța a fost promovată când barilul era între 36 și 42 de dolari! Astăzi, barilul a crescut peste 80 de dolari și în primul trimestru al anului viitor prețul va fi de 126 de lei pe mia de metri cubi, adică cu 110% mai mare, ca urmare a suprapunerii peste liberalizare!
Cam cât de mare să fie ipocrizia ca tot dumnealor să vină să ne dea lecții de la microfonul acesta?!
Cum este posibil să invoc faptul că în acea ordonanță am prevăzut deschidere de piață la 30% și astăzi ni se reproșează creștere de 50%? Este de neimaginat! Că ar trebui să rămânem în ceea ce a statuat Cioloș – 30%.
Păi care sunt principiile invocate de Uniunea Europeană privind creșterea transparenței, nediscriminării, concurenței în piața gazelor naturale și realizarea pieței? Cum o să ajungem vreodată ca orice consumator să aibă acces la gaze, nediscriminatoriu, dacă nu creștem procentul în piață? Cum este posibil să spun că 30% trebuie să rămână _ever_ ?
Trei. Cum este posibil să vin să invoc creșterea gradului de contorizare inteligentă în ritm accelerat și să invoc că așa se întâmplă în celelalte state europene, fără să atenționez că Germania are limită 2032, iar directiva europeană spune „limită 2028”?! Nu realizăm că această...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.