Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2007
Informare · adoptat tacit
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Stimați colegi,
Nu vreau să reamintesc care partid ce poziție a avut la o vreme sau alta când această lege în vigoare a fost dezbătută în Parlamentul României, în ce parte, Guvern sau opoziție, a fost când au fost depuse proiectele de lege, ce fel de
amendamente sau proiecte de lege au fost depuse de un partid sau altul.
Cel care este interesat o să parcurgă. Se regăsesc în arhive, semnate de către deputați și senatori sau numai senatori, trecut și lângă numele respectiv partidul din care face parte persoana, inclusiv intervențiile din comisie se regăsesc sau din plen când s-a dezbătut proiectul de lege.
Dar, stimați colegi, aici ne aflăm într-o altă ipostază. Avem o lege care este în vigoare, funcționează, conform căreia pe data de 25 noiembrie vom avea alegeri pentru Parlamentul Europei.
Totodată, Guvernul, la vremea respectivă, mai bine zis în vremurile respective, a dat câteva ordonanțe prin care a dorit să îmbunătățească, probabil, legea care, mă rog, a crezut că nu e bună.
Iarăși, nu vreau să reamintesc ce componență a avut Guvernul într-un moment sau altul.
Noi ne aflăm în situația în care dezbatem aceste ordonanțe de urgență — acum, tocmai la una dintre ele ne aflăm —, și aceste ordonanțe de urgență sunt în vigoare. Ele, în comisie, au fost modificate, pentru că cei care actualmente se află în opoziție sau o parte dintre ei au considerat că unele prevederi nu sunt bune și trebuie să fie îmbunătățite.
Avem două situații: dezbatem repede aceste legi de aprobare a ordonanțelor de urgență, le modificăm, adică le îmbunătățim sau le trimitem la comisie, le mai dezbatem poate prin ianuarie-februarie, le aprobăm sau le respingem, dar, din moment ce ele sunt în vigoare în forma aprobată la vremea respectivă de Guvern, toate alegerile care se vor derula în forma nemodificată a acestor ordonanțe vor fi valabile, pentru că orice lege dispune numai pentru viitor.
Deci, vă rog, decideți: vreți să aveți ordonanțe îmbunătățite sau vreți să se deruleze alegerile conform legii și ordonanțelor de modificare a legii pe care le avem în vigoare? Dacă asta doriți, hai să tragem de timp! Le trimitem înapoi la comisie.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.