Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cristian Gabriel Seidler
Discurs
## Stimați colegi,
Ordonanța pe care o discutăm acum e o ordonanță cu aplicabilitate pentru a doua jumătate a anului 2017. Ordonanța poartă nr. 7.
Avem o altă ordonanță, emisă în același an, 2017, poartă nr. 114, care prevede practic același lucru pentru anul 2018.
Care este problema? Problema este că nu puteți gândi mai mult de șase luni înainte. Iar dacă eventual ați putea-o face, din punct de vedere tehnic nu puteți, pentru că nu sunt previzibile nici chiar pentru dumneavoastră propriile măsuri pe care urmează să le luați.
Vorbim aici despre finanțarea salariilor, a creșterilor salariale din sănătate și impactul lor.
O să vă aduc aminte că la nivelul anului 2017 alocăm noi, ca țară, 4,9% din PIB. Media europeană, nu maximul european, media europeană este 9,9%. Cu alte cuvinte, alocăm jumătate din cât alocă, în medie, o țară din Uniunea Europeană pentru sănătate.
Dar ce se întâmplă cu această ordonanță de urgență? De fapt, măririle salariale pe care le-ați preconizat urmează să se plătească în detrimentul serviciilor spitalicești.
Acest lucru de unde îl știm? Îl știm dintr-o declarație de ieri a doamnei ministru, care ne spune, pe lângă faptul că nu peste tot avem creșteri, ci că avem chiar scăderi în domeniul salarizării în sănătate, ne spune faptul că „nu este în regulă” – și aici o citez pe dânsa – „ca spitalele să acorde sporuri maxime, iar pacienții să vină de acasă cu medicamente”.
Cu alte cuvinte, recunoașteți chiar de la nivel guvernamental că aceste măriri salariale, atât cât s-au făcut ele, s-au făcut în detrimentul medicamentelor, în detrimentul consumabilelor din spitale.
În plus, aceeași doamnă ministru ne spune: unele scăderi salariale nu sunt atât de dramatice.
Vă rog, nu ne mai spuneți că nu există scăderi salariale. O spune chiar doamna ministru al sănătății.
Sau remaniați-o dacă dânsa spune lucruri neadevărate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.