Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2008
Informare · adoptat tacit
Vlad Gabriel Hogea
Discurs
Stimați colegi,
Partidul Conservator susține amendamentul domnului deputat Márton Árpád. Noi ne reafirmăm sprijinul deplin pentru votul uninominal și tocmai de aceea considerăm că nu avem voie să anulăm opțiunea alegătorilor pentru un anumit candidat care s-a situat pe primul loc într-un colegiu uninominal. Prin ridicarea unor bariere în calea intrării în Parlament a candidaților puternici, indiferent dacă sunt români sau maghiari, este afectată însăși esența scrutinului uninominal, adică legătura strânsă dintre alegători și cel ales și, respectiv, votul personalizat.
Ideea avansată aici privind limitarea inflației de partide nu ține cont de realitatea actuală. Nu mai sunt o sută de partide, ca în 1990. Sunt, practic, 8-9 formațiuni care contează.
Așadar, Partidul Conservator apreciază că ar fi mai indicat ca litera c) a art. 47, punctul 2 din lege, să se refere la condiția alternativă, nu cumulativă, a obținerii a patru colegii uninominale pentru Camera Deputaților sau două colegii uninominale pentru Senat. De ce este mai potrivită particula „sau” decât particula „și”? Pentru simplul motiv că, în sistemul constituțional românesc, cele două Camere ale Parlamentului sunt separate, au atribuții deosebite și roluri distincte, consfințite atât prin legea fundamentală din 1991, cât și prin revizuirile aduse acesteia în 2003.
Ar fi absurd să adoptăm un prag cumulativ, Senat plus Cameră, trei plus șase colegii, la lit. c), dar să statuăm praguri separate de 5% pentru Senat și Cameră la lit. a), respectiv lit. b).
De altfel, viața politică și electorală postdecembristă ne arată că au existat partide care au îndeplinit pragul pentru o Cameră a Parlamentului, dar nu au reușit să-l obțină pentru cealaltă Cameră.
Și totuși, pe bună dreptate, au avut reprezentare parlamentară.
Este exemplul PDAR în 1992, când această formațiune a acces în Senat, nu și în Camera Deputaților.
Iată doar câteva argumente pentru care susținem amendamentul domnului deputat Márton Árpád, dar cu particula „sau”, condiție alternativă, în locul particulei „și”, care indica o condiție cumulativă.
Prin această formulare, Partidul Conservator apreciază că principiile de bază ale votului uninominal ar fi cel mai bine respectate.
Și vă dau și formularea literei c), în versiunea pe care o propunem noi: „...pentru Camera Deputaților și Senat, prin îndeplinirea alternativă a condiției obținerii a patru colegii uninominale pentru Camera Deputaților sau a două colegii uninominale pentru Senat...” și apoi textul care curge este amendamentul admis al comisiei.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.