Gabriela Crețu

Stimați colegi,

Permiteți-mi să fac și eu niște precizări, care vor răspunde parțial și observațiilor corecte ale colegului Geoană.

Această lege are o istorie lungă și o morală scurtă.

Istoria începe înainte de aderarea noastră la Uniunea Europeană, prin 2005–2006, când s-a făcut primul proiect menit să stabilească felul în care Parlamentul și Guvernul vor coopera în procesul decizional european.

Se lua atunci în considerare un fapt uitat în ultimii ani, și anume că orice Guvern este legitimat de Parlament pentru programul său propriu de guvernare, nu și pentru deciziile Comisiei sau ale Consiliului European, sau ale altor state europene.

Pentru acesta din urmă ar trebui, normal, să se discute, de fiecare dată, conform unor reguli care sunt cuprinse în această lege.

S-au schimbat multe guverne, au fost alegeri, majorități indubitabile, dar proiectul de atunci nu a ajuns lege. Morala este scurtă: că niciun guvern, până la Guvernul actual al USL, nu a dorit ca această lege să treacă și Parlamentul să-și vâre nasul în treburile sale. A fost un caz, putem să-l luăm tipic, de alianță transpartinică. Din acest punct de vedere, decizia Guvernului de astăzi de a susține legea este absolut salutară.

În același timp, textul poartă urmele acestei istorii. O dată: are faze de – mă iertați pentru forma mai puțin academică – scărpinat cu stânga în dreapta, pentru că Curtea Constituțională, la noi, nu citește Tratatul Uniunii Europene. Drept urmare, legea a fost întoarsă de la Curte pentru niște motive lipsite de bază juridică, și anume cum că în legislația românească n-ar exista termenii de aviz motivat și opinie, care sunt clar în Tratatul Uniunii Europene, Protocolul nr. 2, în care se prevede cum comunică Parlamentul cu Comisia Europeană și cu celelalte instituții.

Dar sărim peste asta. Are și părți inutile, pentru că Tratatul de la Lisabona introduce dreptul automat al parlamentelor de a fi informate asupra oricărui document european, care, atunci când vine la Guvern, vine și la Parlament. Și nu mai este cazul să ni-l trimită Parlamentului, că se încarcă.

Bineînțeles că mai trebuie și actualizată, dar noi, astăzi, nu discutăm legea, pentru că ea nu este de la noi. Nu este o lege a acestui Parlament, nici a acestui Guvern, în fapt. Este o lege elaborată de un grup în Guvernul PDL, care a fost depusă în vara trecută – este adevărat – de Guvernul nostru, împreună cu niște modificări care au fost eliminate la Curte, și noi, acum, discutăm doar reexaminarea pe punctele pe care Curtea le-a considerat neconstituționale. Drept urmare, nu am putut să corectăm toate lipsurile pe care e posibil ca legea să le mai aibă și pe care le putem, eventual, corecta printr-o modificare ulterioară. Acum dăm răspuns doar sesizării Curții Constituționale. De aici, lipsuri care pot, într-adevăr, să mai fie și pe care s-ar putea să le mai ridice unii sau alții dintre colegi, pe bună dreptate.