Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Liviu Ionuț Moșteanu
Discurs
## Stimați colegi,
Primarii, când ajung primari, depun un jurământ și spun așa: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei sau orașului”. Numai că această bună-credință din acel jurământ la unii se transformă foarte repede în rea-credință și folosesc și tratează primăria ca pe propria feudă și astfel, în practică, există cazuri, și în București avem unul de notorietate la Primăria Generală, în care oamenilor, cetățenilor și reprezentanților organizațiilor nonguvernamentale li se refuză accesul de drept, accesul legal la ședințele consiliilor locale.
Inițiatorul a avut o intenție bună și, bazându-ne pe această intenție, dacă ați fi dorit să faceți o lege bună, împreună cu Ministerul Administrației, ați fi găsit varianta s-o amendați, astfel încât să nu mai fie probleme punctuale, legale, pe care le-a subliniat colegul dinainte, și ați fi întins o mână cetățenilor, astfel încât să nu mai poată fi sfidați de către primarii care... repet, sunt și primari de bună-credință... Însă sunt primari care nu vor ca oamenii să vină în sălile în care se desfășoară ședințele de consilii locale. Ce pot face oamenii? Să pună o întrebare. Nu cred că trebuie să-i fie frică unui primar de întrebarea unui cetățean.
Domnilor, dacă această lege înțelegem că este perfectibilă, haideți să lucrăm împreună. Împreună cu colegii mei o să întindem o mână, noi, cetățenilor, de data aceasta, și sper să avem suportul tuturor să le asigurăm accesul la ședințele de consiliu, indiferent de opiniile unor primari. Mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.