Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2019
Declarații politice · respins
Mihai Valentin Bobescu
subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne
Discurs
Vă mulțumesc frumos, doamnă președinte de ședință. Mihai Bobescu mă numesc; secretar de stat pentru relația cu Parlamentul și relații internaționale în Ministerul Afacerilor Interne.
## Doamnă președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul de lege vizează modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 44/2004, în scopul alinierii prevederilor acesteia la cerințele actuale în materia integrării străinilor în societatea românească, identificate inclusiv din practica existentă în acest domeniu.
În considerarea acestor elemente menționate, vă rugăm frumos să dați votul dumneavoastră pentru adoptarea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European în forma propusă de Comisia pentru muncă și protecție socială.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.