Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2018
Informare · informare
Petru Gabriel Vlase
Discurs
Stimați colegi, și de la PSD, și de la PNL,
Suntem într-o ședință de plen, chiar dacă sunt interpelări și răspunsuri.
Vă rog, domnule ministru.
Vă rog, aveți trei minute la dispoziție pentru răspuns.
## **Domnul Tudorel Toader** _– ministrul justiției_ **:**
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Am mai răspuns la interpelarea domnului deputat. Am mai răspuns în scris.
În bună parte reluăm astăzi ceea ce Domnia Sa considerăm că știe.
Sigur că Sistemul de probațiune este într-o restructurare. Și avem în vedere, la nivel național, asigurarea spațiilor necesare pentru sedii, spații funcționale, moderne; avem în vedere consilierii de probațiune; avem în vedere logistica necesară.
Știți că sediul instanței se află pe lista CNI. Urmează o investiție prin această structură, să construiască sediul modern, funcțional pentru instanțele de judecată.
Procedura legală, cum dumneavoastră, domnule deputat, spuneați, cuprinde două etape.
Prima etapă, aceea de epuizare a rezervelor de spații care pot fi atribuite cu titlu gratuit, în vederea funcționării Probațiunii la Târgu-Mureș.
Cea de-a doua etapă este cea de închiriere.
Vreau să vă asigur și pe această cale, din nou, de faptul că nu s-a epuizat prima procedură, aceea de identificare a unui spațiu care să fie atribuit cu titlu gratuit Serviciului de probațiune.
Vă dau ca exemplu spațiul care este disponibil și care poate fi folosit cu titlu gratuit de Serviciul de Probațiune din Târgu-Mureș – unitatea școlară care în prezent... o unitate școlară care în prezent, în acest moment, nu este utilizată.
Vreau să vă spun că în proiectul de buget – pentru a trece la etapa a doua, sigur, trebuie consumată prima etapă –, dar în proiectul de buget s-a prevăzut suma de bani necesară pentru trecerea la a doua etapă, în măsura în care prima va fi epuizată și problema nu va fi rezolvată.
Avem prinse sumele de bani în buget pentru asigurarea închirierii, plății chiriei pentru 10 servicii de probațiune din țară.
Prin urmare, domnule deputat, vă rugăm noi, la rândul nostru, ca, dincolo de corespondența oficială purtată, dincolo de tot sprijinul pe care vi-l vom acorda, să identificați acele unități, spații care pot fi folosite gratuit. În momentul în care nu se poate realiza obiectivul prin acest demers, trecem la faza a doua, cea de-a doua soluție, și anume închirierea.
Repet, noi vă putem indica spații ce pot fi folosite cu titlu gratuit.
Sigur, n-am să spun că este preferabil ca dumneavoastră să le identificați. Cei care cunoașteți cel mai bine spațiile, locațiile, amplasamentul, funcționalitatea acestora, în acord cu specificul serviciilor de probațiune. Cert este – și cu asta închei – faptul că avem un proces amplu de reformă a întregului Sistem de probațiune, repet, dincolo de logistică, a consilierilor de probațiune și a personalului auxiliar.