Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2008
Informare · informare
Petre Ungureanu
Discurs
## Stimați colegi,
Sigur, punctul de vedere politic a fost exprimat de către șeful grupului nostru, al Partidului Democrat Liberal. Am venit la microfon doar după ce am ascultat câteva dintre expozeurile colegilor mei juriști, și numărul anilor de profesie invocați de către unii m-a făcut să spun că trebuie să vă atrag atenția că poate fi o capcană și poate fi un handicap. Uneori se creează clișee de-a lungul anilor și asta te poate duce la concluzii greșite.
Vom fi într-o situație paradoxală, dacă domnul deputat Mitrea, colegul nostru, a cerut să înceapă urmărirea penală, ca să poată ajunge în fața judecătorului, iar noi, unii sau alții, vom vota împotrivă. Vom vedea ce soluție vom găsi.
Am fost raportor din partea Partidului Democrat Liberal și am fost singurul, din păcate, care am și susținut în ultimul caz, în cazul domnului Năstase, că e nevoie să recomandăm începerea urmăririi penale.
Din păcate, o spun pentru că am observat o metamorfoză extraordinară în studiul dosarelor de la domnul Mitrea la domnul Năstase. Colegi care în cazul domnului Mitrea au constatat cu toții – și aici am auzit alte păreri – că n-au fost încălcate drepturile procedurale, n-au fost încălcate drepturile omului, nu s-au decelat presiuni politice azi vin și spun altceva, iar în cazul domnului Năstase au întors-o ca la Ploiești.
Un singur lucru s-a stabilit cu certitudine în cazul subcomisiei și după aceea în cadrul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, s-au stabilit vinovații. Ei sunt, în ordine, Monica Macovei, Valeriu Stoica, Grupul parlamentar al Partidul Democrat Liberal, Curtea Constituțională, Președintele României – nu știu dacă mi-a scăpat cineva – și DNA-ul. S-au găsit vinovații. În rest, nimic. Am vrut doar să spun, așa cum am susținut și în Comisia juridică, regret profund faptul că dezbaterile din Comisia juridică, de disciplină și imunități, cele 3-4 ore de dezbateri din cazurile Mitrea și Năstase, n-au fost publice. Alta ar fi fost atitudinea dumneavoastră, a colegilor noștri care au cuvântat astăzi, dacă acele discuții ar fi fost publice și ar fi fost aduse la cunoștința publicului. Regret doar, ca jurist, ca avocat, că o metamorfoză mai ciudată și mai de plâns n-am văzut în cazul colegilor mei, mai ales în cazul ce îl privește pe domnul Năstase. Nu se putea trece atât de brusc de la o fază la alta.
Până la urmă ne-am transformat cu toții fie în avocați, fie în acuzatori. Nu trebuia să cădem în capcana întinsă de Curtea Constituțională, să ne pronunțăm noi cu privire la aceste lucruri. N-am făcut decât sau nu facem decât să permitem justiției să-și spună cuvântul. N-ar fi mare lucru dacă începând... Noi dăm aprobarea, începe urmărirea penală, iar domnul Mitrea sau domnul Năstase primesc o altă soluție decât trimiterea în judecată. Este singura modalitate ca dânșii să ajungă acolo. Eu sunt convins că, după ce am trecut prin atâtea, nu vom rata sau, altfel spus, vom face tot ce este posibil să nu ratăm nici această ultimă ocazie de a ne face ultima dată de râs, poate în această sesiune, dacă nu, la sfârșitul ei.