Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2009
procedural · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc.
Dacă nu mai dorește nimeni să ia cuvântul, am avut o mică dezbatere pe această temă și vă rog să-mi permiteți să... nu să trag concluzii, dar să vă spun care este punctul meu de vedere, impresia mea.
Impresia mea este că mulți dintre cei care au luat cuvântul au venit cu propunerea de retrimitere la comisie mai degrabă din considerente legate de percepția din exterior în legătură cu activitatea noastră și am înțeles că raportul de respingere care se propusese pe temei foarte clar, mai ales de vicii de tehnică legislativă, o serie de colegi nu au dorit să fie interpretat ca o manieră de a ne ascunde în spatele unor chichițe avocățești, cum se spune, și de a respinge încă o dată ideea menținerii pensiilor nerușinate pentru senatori și deputați, și eu mă asociez celor care consideră că este cel mai mare rău și cea mai grosolană manipulare care se încearcă, aceea de a arunca în spatele nostru responsabilitatea pentru un sistem care este în funcțiune – spunea domnul senator Bîrlea că nimeni nu este mai presus de lege, asta este legea, haideți să vedem cum putem să punem de acord această lege cu dificultățile prin care trece România.
De aceea, deși nu sunt convins că trimiterea la comisie va rezolva neapărat această problemă, cred că este mult mai înțelept, decât să o respingem _de plano_ și să auzim peste două zile personalități importante din România spunând „iată-i, aceștia sunt cei care prin votul lor și ascunzându-se după scuze de tehnică legislativă votează în continuare pentru menținerea privilegiilor lor nerușinate”.
Deci, din punctul meu de vedere, aceasta este opinia pe care am desprins-o din mai multe luări de cuvânt. În plus, este și o chestiune procedurală.
S-a făcut propunerea concretă de a o retrimite la comisie și intenționez, sunt obligat să o supun la vot și, dacă această propunere nu va întruni numărul de voturi necesar, fiind vorba de o lege organică, va trebui, potrivit practicii noastre, să reluăm votul după dezbaterile de azi – am înțeles că mai sunt câțiva colegi care doresc să intervină – și să o reluăm luni la vot în plenul Senatului.
Vă rog, domnule președinte Cristian Rădulescu. Microfonul 7.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.