Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 octombrie 2011
procedural
Cristian George Țopescu
Discuții procedurale asupra ordinii de zi
Discurs
## Stimați colegi,
Vă informez că astăzi este o sărbătoare universală: „Ziua mondială a sănătății mintale”. În consecință, propun plenului Senatului să ne păstrăm calmul în aceste două ore, să nu ne certăm spunând prostii, pentru că, în acest caz, ar trebui să vă amintesc cuvintele marelui Albert Einstein, care a afirmat că a studiat două mari fenomene: imensitatea universului și răspândirea prostiei în lume, adăugând că în ceea ce privește imensitatea universului mai are unele dubii.
În consecință, propun introducerea pe ordinea de zi, la punctul 1, păstrarea calmului timp de două ore în plenul Senatului României. Totodată, propun ca în aceste două ore, domnule președinte, să nu dați cuvântul colegilor senatori de Giurgiu, pentru că dumnealor sunt în doliu, după ce un concetățean de-al lor a lovit mortal un sportiv american. Probabil că este necesar un scut antiviolență la Giurgiu și, după exemplul organizației „Salvați copiii!”, să se constituie și organizația „Salvați sportivii!”.
Vă mulțumesc _. (Aplauze.)_
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.