Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2008
procedural · respins
Doru Ioan Tărăcilă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Stimați colegi,
Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința Senatului de astăzi, 18 iunie 2008, ședința fiind condusă de subsemnatul, în calitate de vicepreședinte al Senatului, asistat de domnii senatori Gavrilă Vasilescu și Ilie Sârbu, secretari ai Biroului permanent.
Cvorumul de ședință este de 68 de parlamentari, întrucât există două locuri vacante, unul al Grupului parlamentar al PSD și unul al Grupului parlamentar al PD-L.
Absentează motivat de la lucrările Senatului 9 colegi: 4 sunt membri ai Guvernului, 3 colegi sunt plecați în delegație, iar doi colegi sunt în concediu.
Programul de lucru al Senatului pentru ziua de astăzi: lucrări în plen până la ora 13.00; după-amiază și mâine, lucrări în comisiile permanente.
Ordinea de zi este cea care v-a fost distribuită.
Pentru perioada 23–28 iunie anul curent, Biroul permanent, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, vă propune următorul program: luni, 23 iunie, și miercuri, 25 iunie, lucrări în plenul Senatului.
Pentru ziua de 23 iunie, o ședință standard, cu declarații politice, dezbaterea proiectelor de lege înscrise în ordinea de zi, întrebări, interpelări și răspunsuri; această parte a ședinței noastre va fi transmisă la radio.
Miercuri, lucrări în plen, iar după-amiază, lucrări în comisiile permanente.
De asemenea, joi, lucrări în comisiile permanente, vineri și sâmbătă, activități în circumscripțiile electorale.
Ultima zi de ședință pentru această sesiune este 30 iunie anul curent.
Voi supune votului programul de lucru, ordinea de zi, chestiunile organizatorice în momentul în care vom fi în cvorum.
Reprezentanții din partea Executivului sunt prezenți la dezbateri? Da.
Vă propun să luăm în dezbatere punctul 2 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2008 pentru modificarea Legii locuinței nr. 114/1996 și modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari.
Raportul este întocmit de Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Senatul este prima Cameră sesizată.
Legea are caracter de lege ordinară.
Din partea Guvernului participă la dezbateri domnul secretar de stat Horia Irimia.
Vă ofer cuvântul, domnule secretar de stat, pentru a prezenta expunerea de motive.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.