Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 mai 2018
Informare · Trimis la votul final
Cristian Gabriel Seidler
Discurs
Stimați colegi,
Văd că avem un proiect de lege cu raport de la Comisia juridică.
Știți de ce nu sunt intervenții? Pentru că onor Comisia juridică, astăzi, ca, de altfel, în fiecare săptămână, ține ședință în paralel cu plenul. Nu doar Comisia juridică! 17% din Parlamentul României, din Camera Deputaților, cel puțin, momentan sunt la comisie.
Știți de ce? Pentru că se aprobă pe bandă rulantă lucrări ale comisiilor paralele cu plenul. De aceea este gol, printre altele, dincolo de absențe, în sala aceasta!
Biroul permanent și mai ales Comisia juridică și-a făcut un obicei din a cere și Biroul permanent din a aproba ședințe de comisie paralele cu plenul, deși este total împotriva regulamentului, care prevede că asemenea lucruri sunt excepții, dar au devenit regulă. Nimeni din Comisia juridică nu ar trebui să fie astăzi – în timp ce dezbatem un raport al Comisiei juridice –, nu ar trebui să fie aici, pentru că ar trebui să fie la lucrările comisiei, situație absolut anormală pe care o perpetuați!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.