Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2015
Informare · respins
Sorin Avram Iacoban
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest act normativ modifică art. 1 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, în sensul în care se încoronează acvila de pe stema țării. Este vorba atât de acvila mare, de pe scutul principal, cât și de acvila mică, de pe stema Țării Românești.
Trebuie spus că, în 1991, Comisia de heraldică din cadrul Academiei Române a stabilit o stemă, adică refacerea vechii steme din 1921, fără însemnele regalității, pentru a fi mai neutră politic, potrivit acelor vremuri. Însă, între timp, s-a constatat că multe state, republici, au introdus în stema lor coroana regală. Astfel, s-a impus și la noi necesitatea ca stema României, care este elementul de individualitate al poporului român, să fie completată cu toate elementele heraldice care sunt specifice tradiției poporului român.
Astfel, acest proiect de lege impune însemnele coroanei regale purtate de Carol I, coroană care, așa cum spuneau și antevorbitorii mei, a fost confecționată din oțelul unui tun capturat în Războiul de Independență de la Plevna, din 1877, pe stema țării.
Este un proiect de lege prin care aducem o recunoștință veșnică celor care au contribuit, prin jertfa lor, la obținerea independenței și suveranității poporului român.
Prin urmare, susținem acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.