Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2015
procedural · adoptat tacit
Mariana Câmpeanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Stimați colegi,
Vreau să vă aduc aminte dezbaterile care au avut loc în plenul Senatului atunci când a fost vorba de grupa I de muncă, câte modificări legislative s-au făcut. Și îmi aduc aminte de intervenția doamnei senator Anghel, care spunea că și o zi, dacă a lucrat persoana în grupa I de muncă, să-i recunoaștem faptul că a lucrat în condiții...
Dumneavoastră cred că știți cu toții ce înseamnă să lucrezi într-o mină de uraniu sau măcar vă puteți închipui! Efectele pe care le are asupra unei persoane care lucrează în aceste zone de radiații sunt catastrofale. Catastrofale! Nu ajunge nimeni la 60 de ani la pensie. Așa încât eu cred că revenirea la prevederile Legii nr. 19/2000 este pe deplin îndreptățită.
Gândiți-vă încă o dată ce înseamnă o persoană radiată care lucrează 15 ani în acest mediu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.