Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2010
Informare · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
„Stimulentele în salarii – altă păcăleală PD!”
Salariații din cadrul Ministerului Finanțelor Publice au fost uitați intenționat când s-a elaborat legea salarizării unitare, veniturile lor urmând să fie majorate prin acordarea de stimulente.
Acești bugetari au rămas la coada grilei de salarizare doar pentru că guvernanții păcăleau Fondul Monetar Internațional prin prezentarea unor salarii mai mici, plătite din bugetul de stat, însă completate din venituri extrabugetare.
Acum, în ultima parte a anului, s-a ajuns la concluzia că acestor oameni ar trebui să li se facă dreptate mărindu-li-se salariul de bază și armonizându-l cu restul amărâtei de grile de salarizare valabilă pentru toți bugetarii din România.
Dacă ar fi procedat normal și ar fi aranjat grila, ar fi trebuit să dea piept cu sindicatele, cu întreaga societate și să stabilească salarii mai mari decât ar vrea să dea, pentru că nu poți să ceri competență și luptă împotriva corupției de la niște salariați prost plătiți, chiar umiliți de felul în care sunt tratați.
Guvernul a găsit o altă șmecherie: media lunară a stimulentelor din anul 2009 o includem în salariul de bază și așa creștem în grilă salariul celor din finanțe.
De fapt, acest Guvern machiavelic recunoaște tocmai sistemul pe care îl critică: clientela a primit bani mai mulți în 2009, va primi tot mai mult și în 2010, chiar acești salariați vor beneficia de salarii de bază mai mari, pentru că au primit stimulente în valori mai mari făcând parte din clientela PD-istă.
De asemenea, cei cu salarii mici, cu stimulente puține, la mâna și la cheremul șefilor, vor primi o nimica toată, adică dezechilibrele semnalate vor face răul care se negocia obscur să devină politică de stat în domeniul salarizării.
Aceasta este o altă păcăleală PD-istă, păcăleala unui guvern incompetent, iresponsabil, a unui guvern antinațional! Acest Guvern este ticălos și trebuie înlăturat imediat!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.