Ioan Stan

Știu că vă voi dezvălui „Secretul lui Polichinelle”! Nici n-ar putea fi altfel, câtă vreme acest adevărat „serial al aventurilor în vamă” se desfășoară în mass-media la vedere, ca să zic așa. Serialul, nu scenariul, desigur!

De fapt despre acest scenariu vreau să vorbim, fie și numai pentru faptul că este „scris” și interpretat de adevărați maeștri ai genului.

Ca să facă bani, un serial trebuie să se vândă. Ca să se vândă, el trebuie să răspundă nevoilor celor care plătesc, adică nouă, celor care suntem gata să aplaudăm dacă ceva ne place. Ca să ne placă, un serial trebuie să îndeplinească un minim de condiții care, odată cunoscute și respectate de scenarist și regizor, pot asigura rețete îndestulătoare nu numai pentru nevoia noastră de spectacol, dar mai ales pentru buzunarele casei de producție și ale actorilor principali. Aceste condiții stau la baza scenariului de care vă vorbeam! Și argumentez.

Acțiunea se desfășoară într-un port al patriei noastre, și anume în vama din acel port. Pentru propășirea economică a noastră, a tuturor, prin portul cu pricina intră în țară toate bunătățile la care am putea râvni în visele noastre despre cum o să fie când o să trăim mai bine. Fiind vorba de bunătăți, ele nu pot intra așa, oricum, în țară. Aici intervine scenaristul și jalonează calea de urmat.

Atenție, începe acțiunea! Cetățeni români, arabi sau chinezi introduc marfa prin portul cu pricina declarând în acte valori derizorii. Firmele de import vând mărfurile, doar pe hârtie, unei firme fantomă, care nu stă nici ea degeaba, ci le vinde mai departe unei alte societăți care le comercializează pe piața românească. Cheia succesului financiar constă în faptul că taxele și impozitele către stat ar fi trebuit să fie plătite de firma fantomă!

Trebuie să recunoașteți că serialul nostru a început să capete tensiunea necesară câștigării atenției publicului. Absolut logic dacă se strecoară către privitor informația că numai prin vânzarea pe piața neagră a unor produse petroliere de tip motorină, la care s-a evitat accizarea prin vămuire, la o altă categorie de mărfuri, prejudiciul statului a ajuns, în numai opt săptămâni, la un milion de euro.

Sunt create în acest fel, într-un abil eșafodaj, toate condițiile să apară și să se evidențieze actorii principali, fără talentul cărora teoria, adică scenariul, nu ar putea fi pusă în practică.

Spectatorii vor fi conduși cu pași furișați către uluire aflând a cui este firma fantomă, cap de rețea în frauda fiscală de proporții încă nedezvăluită din motiv de suspans.

Ajunși aici, se demonstrează din plin gândirea scenaristului, hotărât cu adevărat să facă bani prin mijloace specifice, perfecționate în ani buni de practică în domeniul acumulării de fonduri.

Punerea în operă a teoriei nu putea fi încredințată oricui, așa încât eroii principali au fost definiți în persoana unui senator care a fost combinat cu un om de afaceri dispus să servească statul român ca simplu secretar general în ministerul responsabil cu lupta anticorupție, fost și el om politic și aflat deci în perfectă cunoștință de cauză cu nevoia de colectă a partidului care îl promovase.