Cristian Constantin Roman

„Stop risipei din bani publici via achiziții deficitare!”

Majoritatea cazurilor spectaculoase de corupție, care țin de bună vreme ocupată agenda publică, au la bază o încălcare a legislației privind achizițiile publice. Aproape că nu e caz de corupție în România, fie că ne referim la dare de mită, luare de mită sau trafic de influență, în care să nu vorbim de bani proveniți dintr-o achiziție publică prin care statul a fost păgubit cu sume exorbitante.

Este clar, cred, pentru toată lumea, că legislația actuală în domeniu trebuie modificată. Dacă ea are slăbiciuni, atunci trebuie întărită, dacă are portițe, ele trebuie închise, dacă are neclarități, ele trebuie clarificate. Legea trebuie să răspundă interesului statului, și nu să fie un instrument prin care se îmbogățesc unii dintre cei care vremelnic conduc, în cârdășie cu așa-ziși „oameni de afaceri” abonați doar la bani publici.

Pe lângă faptul că trebuie aliniată la noile norme europene în domeniu, noua legislație privind achizițiile publice trebuie să încurajeze competitivitatea economică și să crească eficiența cheltuirii banului public prin achiziții ce pun accent în primul rând pe raportul preț-calitate. Sumele plătite trebuie să se reflecte în calitatea bunurilor, serviciilor sau lucrărilor achiziționate de statul român.

De asemenea, noua legislație trebuie să excludă posibilitatea existenței de firme abonate la licitații publice, dar care aproape niciodată nu prestează activitatea la care s-au angajat, făcând un obicei din a subcontracta, bineînțeles după ce și-au tras partea de profit. Intermedierea e o altă metodă prin care statul e păgubit, pentru că prin subcontractări succesive scade, în fapt, valoarea achiziției

făcute efectiv de stat, dar nu și valoarea plății. O firmă înscrisă la o licitație trebuie să dovedească faptul că are posibilitatea să ducă acel contract la îndeplinire prin forțe proprii, fie că vorbim de personal calificat, de dotare tehnică sau capacitate financiară. Dacă nu poate, lasă pe altul sau face o asociere cu un alt întreprinzător, dar nu subcontractează, pentru că așa statul e păgubit.

Pe de altă parte, o legislație prea complicată, mai ales în condițiile actuale, ar putea să inhibe, să-i determine pe mulți din cei responsabili să evite achizițiile publice din teama de a nu ajunge pe mâna procurorilor. Știm cu toții că, mai ales la primăriile de comune, unde salariile sunt extrem de mici, specialiștii în achiziții lipsesc. În atari condiții, primarii nu se pot descurca în hățișul legislativ și devin victime aproape sigure, chiar dacă ei nu au avut neapărat intenții rele.

O legislație bine făcută în domeniul achizițiilor publice ar produce o adevărată revoluție în modul de cheltuire a banului public, însă doar dacă ne dorim cu adevărat așa ceva. Abia atunci am putea spune că am făcut un mare pas spre un stat mult mai eficient. Chiar și Comisia Europeană a subliniat, în ultimul raport asupra stabilității macroeconomice, că lipsa unei reforme reale în domeniul achizițiilor publice poate compromite accesarea fondurilor europene din exercițiul financiar 2014–2020.