„Strategia națională de apărare – o improvizație lamentabilă”
Documentul privind Strategia națională de apărare, transmis Parlamentului României pentru a fi dezbătut și aprobat, este o aberație de ordin juridic, dacă ne raportăm la prevederile Legii nr. 473/2004 privind planificarea apărării. Acest lucru este evident, în condițiile în care facem o analiză atentă a bazei legale a acestei strategii.
Constituția României, art. 65 alin. (2) lit. f) „Parlamentul, în ședință comună a celor două Camere, aprobă Strategia națională de apărare a țării”.
Legea nr. 473/2004 privind planificarea apărării, „Președintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă Strategia națională de apărare Parlamentului, care o dezbate și o aprobă, prin hotărâre, în cadrul unei ședințe comune”.
Legea nr. 473/2004 privind planificarea apărării, art. 5 alin. (1): „Strategia Națională de Apărare a României este documentul de bază care fundamentează planificarea apărării la nivel național.”
Legea nr. 473/2004 la art. 6 stipulează: „În vederea realizării prevederilor Strategiei naționale de apărare, a implementării liniilor directoare ale politicii de apărare stabilite prin Programul de guvernare și în conformitate cu prevederile Conceptului strategic al NATO, Ministerul Apărării Naționale elaborează Carta albă a apărării, prin care se stabilesc: obiectivele politice de apărare, măsurile și acțiunile avute în vedere pentru îndeplinirea acestora, misiunile și cerințele specifice pentru armata României, resursele naturale, umane, materiale, financiare și de altă natură, care urmează să fie asigurate anual, în vederea generării capabilităților militare necesare îndeplinirii misiunilor armatei”.
Legea nr. 473/2004 la art. 7 prevede: „Pe baza Strategiei naționale de apărare, a Cartei albe a apărării și a Directivei ministeriale NATO, Ministerul Apărării Naționale elaborează Strategia militară, care cuprinde: evaluarea mediului internațional de securitate din punct de vedere strategicomilitar, identificarea potențialelor riscuri și amenințări militare, definirea obiectivelor militare naționale, stabilirea conceptelor strategice și operaționale pentru îndeplinirea acestor obiective și a misiunilor armatei”.
Legea nr. 45 din 1 iulie 1994, Legea apărării naționale a României (n.n. legea este anterioară revizuirii Constituției și aderării la NATO)
Baza legală în vigoare nu prevede ceea ce se afirmă în Strategia națională de apărare la:
Pagina 4 alin. (1) – „Strategia națională de apărare reprezintă un instrument de lucru prin intermediul căruia, plecând de la nevoia apărării țării, a intereselor, valorilor și obiectivelor naționale de securitate, se gestionează riscurile, amenințările și vulnerabilitățile”.
Afirmație total falsă! Legea nr. 473/2004 privind planificarea apărării, la art. 5 alin. (1) prevede: „Strategia națională de apărare a României este documentul de bază, care fundamentează planificarea apărării la nivel național.”
Pagina 4 alin. (5) – „Pe lângă apărare și armată, strategia vizează, totodată, și alte domenii, precum: politica externă, ordinea publică, domeniul serviciilor de informații, securitatea energetică sau cea cibernetică, securitatea infrastructurii critice etc.”
Și această afirmație este total falsă. Legea nr. 473/2004, la art. 6 prevede cu totul altceva: „În vederea realizării prevederilor Strategiei naționale de apărare, a implementării liniilor directoare ale politicii de apărare stabilite prin Programul de guvernare și în conformitate cu prevederile Conceptului strategic al NATO, Ministerul Apărării Naționale elaborează Carta albă a apărării, prin care se stabilesc: obiectivele politicii de apărare, măsurile și acțiunile avute în vedere pentru îndeplinirea acestora, misiunile și cerințele specifice pentru armata României, resursele naturale, umane, materiale, financiare și de altă natură, care urmează să fie asigurate anual, în vederea generării capabilităților militare necesare îndeplinirii misiunilor armatei”.
Pagina 4 alin. (6) „– (...) instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale sunt chemate să elaboreze propriile strategii sectoriale, ce vor conține măsuri concrete, destinate contracarării și combaterii riscurilor și amenințărilor.”
Din nou un fals flagrant! Ca nu cumva să existe dubii cărei instituții din sistemul securității naționale i se adresează Strategia națională de apărare a țării, art. 7 din legea anterior citată vine și întărește dispozițiile anterioare, precizând: „Pe baza Strategiei naționale de apărare, a Cartei albe a apărării și a Directivei ministeriale NATO, Ministerul Apărării Naționale elaborează Strategia militară, care cuprinde: evaluarea mediului internațional de securitate din punct de vedere strategico-militar, identificarea potențialelor riscuri și amenințări militare, definirea obiectivelor militare, naționale, stabilirea conceptelor strategice și operaționale pentru îndeplinirea acestor obiective și a misiunilor armatei”.
La pagina 6 Capitolul II „Continuitate și adaptare”, alin. (2), se afirmă următoarele: „Strategia națională de apărare rămâne consecventă celor mai importante principii și idei afirmate prin Strategia de Securitate Națională a României din 2006”.
Atenție! Strategia de Securitate Națională a României din 2006 a fost prezentată de Președintele României și a fost adoptată de către Parlament fără a exista temei legal, cu încălcarea art. 65 alin. (2) lit. f) din Constituția României și a dispozițiilor subsecvente ale Legii nr. 473/2004, conform cărora trebuia prezentată și aprobată Strategia națională de apărare a țării.
În primul său mandat, președintele Traian Băsescu nu a respectat Constituția și Legea nr. 473/2004 și nu a prezentat Parlamentului spre aprobare, în termen de șase luni, Strategia națională de apărare.
Pe cale de consecință, continuitatea și adoptarea Strategiei naționale de apărare a țării cu un document neconstituțional, nu poate să conducă decât tot la un document anticonstituțional, prin care președintele în exercițiu vizează, în numele apărării țării, să-și asume prerogative excepționale, cu caracter permanent.
În viziunea totalitarist-dictatorială a președintelui Traian Băsescu, „SNAp a fost gândită ca un instrument de forță – pagina 4 alin. (6) – care vizează (...) politica externă, ordinea publică, domeniul serviciilor de informații, securitatea energetică sau cea cibernetică, securitatea infrastructurii critice etc. (și ce poate însemna acest etcetera?!) și reflectă nevoia de a asigura un echilibru firesc între securitatea națională și alte domenii vitale, precum: economia, sănătatea sau educația” – pagina 4 alin. (4). Cu alte cuvinte, ce dorește Traian Băsescu? Ce înseamnă în gândirea sa „apărarea țării”?! Înseamnă un pretext de care să uzeze pentru a se comporta ca un dictator în economie, în cumpărarea gazului și vânzarea energiei electrice, în politica externă, în sănătate și în mafia medicamentelor, în educație și în tot ce înseamnă România.
România nu este domeniul privat al lui Traian Băsescu. Dacă avem în vedere unele chestiuni de fond, cum este de exemplu analiza mediului internațional de securitate, în pseudostrategia lui Traian Băsescu se spune: „Situația internațională este marcată de fluiditate și impredictibilitate”. O astfel de afirmație, la nivel de șef de stat, este o imbecilitate. În două pagini și jumătate, cât este economia capitolului de analiză a mediului internațional de securitate, nu se spune nimic concret și de actualitate, care să fie util proiecțiilor de apărare națională a României. O colecție de banalități „copy-paste” din arhiva Administrației Prezidențiale, servite pentru intoxicarea Parlamentului și adâncirea haosului în care Traian Băsescu a aruncat Comunitatea Națională de Informații, deturnând-o de la misiunile sale firești.
De ce Comunitatea Națională de Informații a României nu poate să vadă mediul internațional de securitate asemenea altor comunități informative și să avem în Strategie o diagnoză cel puțin de nivelul celei date publicității de CIA, sub semnătura președintelui Consiliului Național pentru Informații al SUA?
Spunem că avem relații de cooperare cu zeci și sute de servicii de informații din toată lumea și nu putem face dovada capacității de a prezenta Parlamentului o analiză serioasă asupra mediului internațional de securitate. Pentru ce sunt plătite serviciile noastre? Ce fel de informație și pentru cine integrează Comunitatea Națională de Informații, dacă Președintele României nu poate să spună decât că nu știe, de fapt, cu ce probleme se confruntă lumea. Atunci, o să-i spunem noi cel puțin câteva lucruri, așa cum sunt văzute ele de la Washington.
Omenirea, ca „stat global”, nu este nici pe departe pregătită, dar nici nu va fi posibil să-și asume, în vreo perioadă previzibilă, un sistem planetar de securitate care să funcționeze în parametrii unui sistem de securitate a comunității naționale. Apare, în acest fel, necesitatea reglementării securității proprii a unui stat, ca parte a unui concept al apărării la nivel planetar.
Între cauzele unei astfel de abordări, menționăm: criza resurselor strategice (energie, apă, alimente, mediu) și competiția lipsită de principii ori scrupule pentru a le controla;
crizele excesului și deficitului de populație, migrația necontrolabilă a forței de muncă, ocultarea identității și destinațiilor masei monetare, erodarea statalității și a guvernelor naționale, sub presiunile rețelelor economicofinaciare transnaționale și a dictaturii organizațiilor nonguvernamentale.
Nu trebuie să încapă îndoială, lumea viitoare va fi un sistem mondial multipolar în care centrele de putere se vor reașeza, urmând traiectul transferului fără precedent al bogăției și puterii economice dinspre Occident către Orient. Capitalismul tradițional s-ar putea să fie detronat de capitalismul de stat. Așa-zisul grup RIC (Rusia, India și China) nu urmează modelul liberal occidental al dezvoltării economice, ci o formulă etatistă, urmată și de alte puteri emergente, cum sunt Coreea de Sud, Taiwanul și Singapore.
Omenirea se află, de asemenea, în fața provocării extraordinare reprezentate de tranziția energetică fundamentală. Doar trei țări își mai păstrează, în prezent, o producție stabilă de petrol: China, India și Mexic, iar rezervele de gaze energetice se află în zone de instabilitate. China, însă, va deveni cel mai mare importator energetic al lumii.
Tendințele accentuate de prea larga difuzie a autorității și puterii către societatea civilă vor agrava deficitul instituțional și vor favoriza expansiunea blocurilor regionale și a rețelelor nonstatale, ceea ce va afecta organizarea socială tradițională. Așadar, problema este: Ce fel de securitate și în ce lume?
Incongruența conceptuală extrem de periculoasă a documentului prezidențial pare a fi premeditată. Capitolul VI – „Riscuri, amenințări, vulnerabilități” reprezintă, prin ceea ce conține, un grav pericol în ceea ce privește fundamentele doctrinare ale apărării României.
A pune pe același plan și a da aceeași semnificație, același înțeles riscurilor și amenințărilor este ca și în povestea lui Creangă cu femeia nebună, copilul și drobul de sare. Riscul nu se poate exprima în termenii unei acțiuni materiale. Riscul este o rată de probabilitate ca un pericol posibil, o amenințare să se materializeze. În logica strategiei lui Băsescu, riscurile și amenințările sunt o apă și-un pământ.
Într-o asemenea concepție originală, să ne lămurească Traian Băsescu când spionajul este amenințare, când este risc și când este infracțiune.
Amenințările la adresa securității naționale sunt determinate legal (art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României). Să înțelegem că acest document politic completează legea?
În capitolul „Riscuri și amenințări” sunt inserate: „riscurile de sănătate publică, pandemiile”. Se ridică o problemă de fond: toate riscurile de sănătate publică sau numai pandemiile? Toate, căci altfel era suficient să se prevadă numai pandemiile. Trebuie să mergem cu analiza mai departe. Prostituata care răspândește boli venerice ori SIDA induce risc de sănătate publică. Devine o chestiune de securitate și apărare națională? În logica lui Băsescu, evident că da.
Altă perlă! Se prevede, tot în acest capitol, nu știm dacă amenințare sau risc: „(...) influențarea actului decizional, inclusiv a deciziei politice, a mass-media sau a opiniei publice”.
Influențarea poate fi în bine sau în rău, dar acolo nu se precizează. Ce să credem?! Putem accepta atâta imprecizie
într-un document de strategie politică a apărării țării? Drept cine ne iau acești impiegați ai Administrației Prezidențiale, dacă își permit să iasă în public și să prezinte Parlamentului asemenea inepții cu pretenție de strategie națională de apărare? Nu ne-am propus să facem analiza întregului document, dar nu există paragraf care să reziste.
Îngrijorarea este foarte mare, fiindcă acest document, pe care Președintele României și l-a asumat, exprimă o stare de lucruri extrem de gravă: o criză ireversibilă, profundă, a sistemului autorităților publice din sistemul de apărare, o incapacitate managerială la vârful sistemului, o deprofesionalizare care descalifică.
În raport atât cu dispozițiile legale pe care le-am menționat, cât și cu conținutul documentului, la acest moment nici nu considerăm că strategia poate constitui o bază serioasă de discuție.
Nu putem, de asemenea, să nu observăm și să nu sancționăm incompetența și aroganța prezidențială, precum și maniera în care Traian Băsescu desconsideră și sfidează autoritatea reprezentativă supremă a poporului român, atunci când ni se aduce la cunoștință favoarea pe care ne-o face: „În scrisoarea de înaintare adresată președinților celor două Camere ale Parlamentului șeful statului își exprimă disponibilitatea de a fi receptiv la recomandările membrilor Parlamentului cu ocazia dezbaterilor din forul Legislativ pe tema Strategiei naționale de apărare a țării”.
Chiar așa?! Se cuvine să-i învederam cetățeanuluipreședinte Traian Băsescu următorul text imperativ al legii: „Președintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, prezintă Parlamentului Strategia națională de apărare, pe care o dezbate și o aprobă prin hotărâre, în cadrul unei ședințe comune”.
Așadar, nu avem nevoie nici de disponibilitatea și nici de receptivitatea lui Traian Băsescu la recomandările membrilor Parlamentului, ci de dovada conformării comportamentului său instituțional la prevederile Constituției și ale legilor României.
Față de toate cele menționate, se impune să dăm curs propunerii Departamentului pentru problemele securității naționale al Partidului Social Democrat, care recomandă membrilor Grupurilor parlamentare ale PSD și reprezentanților partidului în comisiile de specialitate, precum și membrilor săi din Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului să solicite restituirea documentului la emitent, pentru a fi refăcut în strictă conformitate cu dispozițiile Legii nr. 473/2004 privind planificarea apărării, astfel încât conținutul strategiei să vizeze strict dimensiunea militară a apărării țării.
Concomitent, până la modificarea Constituției, propunem Parlamentului să adopte o hotărâre specială pentru abilitatea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de a supune aprobării, în ședință comună a celor două Camere, a Strategiei Securității Naționale a României, document cu un orizont pe termen lung, supus actualizării prin rapoartele anuale ale Președintelui României asupra stării națiunii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.