Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Strict pe procedură, asistăm, din nou, la o argumentare pe care vreau s-o resping, pentru limpezimea și pentru onoarea acestei Camere, cel puțin. Faptul că a trecut o lege, care a trecut, așa-zis, din zona pensiilor ocupaționale în zona pensiilor pe principiul contributivității, militarii – un lucru absolut absurd, pentru că ei nu aveau cum să aibă contribuții la sistemul de pensii, atât timp cât au avut pensie ocupațională, – nu justifică nimănui faptul că acum spun da acestei ordonanțe.
Deci vreau să se lămurească cei care asistă la aceste dezbateri că faptul că a trecut o lege nu înseamnă să votăm, chipurile, o altă lege în consecința ei. Puteam, în continuare, să încercăm s-o respingem.
Așa că, stimați domni generali care ați condus Armata Română și vă puneți întrebări cum au ajuns unii din sergent major la colonel, fiind în rezervă, și eu mă întreb – dumneavoastră, poate, erați mai îndreptățiți decât mine să aveți și răspunsul –, nu este și nu va fi niciodată o justificare. Îmi pare foarte rău.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.