Președintele cerea solidaritate pentru următoarele luni. Minunat! Dar cu cine ar trebui să fie solidar un profesor, un medic sau un funcționar care își face treaba? Cu impostorii și incompetenții care le-au fost puși șefi pe criterii de partid? Cu regii asfaltului? Cu toți clienții care au cotizat în campanile electorale și acum își scot banii cu vârf și îndesat?
Reducerea sectorului bugetar trebuia să înceapă prin excluderea clientelelor politice, a tăietorilor de frunză la câini. Premierul Boc ne tot spune că sunt prea mulți angajați în domeniul public, dar, în loc să restructureze pe criterii de eficiență, îi pune pe toți să renunțe la un sfert din leafă! Și cei care muncesc, și cei care stau cu ochii pe ceas, așteptând doar să rupă ușa la sfârșitului programului, sunt penalizați la fel.
Așa nu se iese din criză, indiferent cât de mult va fi chinuită populația. Austeritatea va da roade dacă este dublată de inteligența de a construi pentru România un model social și economic bazat pe competență. De austeritate guvernanții ne dau dovadă, de inteligență însă nu.
*
## Subiect: Soluțiile Guvernului Băsescu-Boc
De aproape o săptămână, România e paralizată în dezbateri care amestecă laolaltă măsuri guvernamentale fără precedent, reacții viscerale, explicații subțiri și împleticiri care nu lasă loc de prognoze optimiste. Un soi de război între bugetari și particulari a înghițit tot acest peisaj, mutând miza reală a dezbaterii pe întrebarea căreia nimeni nu-i va putea oferi un răspuns: cine ar trebui să plătească efectele recesiunii?
Reducerea fondului salarial bugetar cu 25%, a fondului de pensii cu 15%, tăierea ajutoarelor sociale și implementarea unor măsuri draconice sunt figurile de gimnastică pe care Guvernul Boc le execută fiindcă a fost incapabil să facă o genuflexiune în urmă cu un an de zile.
Pentru că n-a știut să-și gestioneze aparatul și resursele bugetare, branșate la conducta împrumuturilor FMI, din rațiuni electorale, România condamnă astăzi întregi categorii sociale.
Sunt de acord, e ultima soluție aflată la îndemâna Cabinetului Boc, dar lipsa alternativelor nu ține de o realitate dată, ci de una construită prin amânarea la nesfârșit a reformei.
## Subiect: Președintele ține loc și de premier
După semnarea Acordului cu FMI, domnul Boc a dispărut și, în locul Domniei Sale, a apărut însă domnul Băsescu, ca și cum președintele ar ține loc și de premier, președintele căruia nu i-a fost de ajuns să ne dea veștile proaste, dar a simțit și plăcerea perversă să insulte nu numai bugetarii, dar și medici, și profesori.
O scădere atât de dramatică a veniturilor o fi reducând ea deficitele, ceea ce la ingeniozitatea în risipă a guvernanților noștri nici măcar nu e sigur, dar în niciun caz nu servește vreunei relansări economice – din contră, ne putem aștepta la o contracție și mai dură a economiei.
Dacă s-ar fi luat măsuri de la începutul Acordului, cele de acum ar fi fost mai puțin dure. Dacă ar fi fost stopată risipa din contractele clientelare, îndeosebi la Dezvoltare și Turism, Economie și Transporturi, ar fi fost bani de pensii. Dacă clientele politice din administrație ar fi scăzut în loc să sporească, s-ar fi putut face niște economii care să permită o strângere a curelei ceva mai relaxată acum.
I-aș dori, prin urmare, domnului Boc, să dispară din spațiul public, o retragere la coasă, în satul natal, că tare s-a mai ostenit guvernându-ne!
*
Subiect: Lupta cu taxele și impozitele aberante
Să pui acum bazele unei afaceri și să o dezvolți în România înseamnă inconștiență. Să alergi după o sursă pentru desfacere într-o piață paralizată și speriată înseamnă să te lupți cu taxele și impozitele aberante. Oamenii de afaceri au devenit peste noapte, în această perioadă nefastă de criză economică și haos guvernamental, oaia neagră.
În fiecare săptămână Guvernul României adoptă câte o măsură financiară aberantă care va duce încet și sigur spre falimentul unui număr însemnat de societăți comerciale. Deja au intrat în insolvență sau au fost desființate 150.000 de societăți comerciale. Cumpărăturile de orice fel s-au diminuat serios, iar piața neagră, evident, a înflorit, pentru că oferă o alternativă mai ieftină pentru cei sub nivel mediu. Calitatea nu mai contează, ci criteriul îl reprezintă prețul.
Din aceste motive, mulți comercianți au decis să-și închidă firmele. Organele financiare de control atacă zilnic mediul privat cu diverse măsuri care împiedică derularea în bune condiții a afacerii – popriri abuzive de conturi, somații de plată a unui impozit pe profit de acum mulți ani fără să fi existat profit atunci, avertismente. Privatul, indiferent că are sau nu, trebuie să plătească la bugetul de stat. În aceste condiții economico-sociale, companiile mici și medii nu mai au șanse să obțină vreun credit de la bănci.
Guvernanții sunt inconștienți. Prin măsurile impuse de ei sufocă IMM-urile cu diferite și absurde taxe și impozite pentru a aduce bani la bugetul secătuit de ei. Acum, ei vor să taie din salarii și pensii. Aceea este și va fi greșeala finală. Veniturile tăiate vor aduce cu ele o înghețare totală a consumului și, implicit, lipsa circulației banilor de la privat la stat.
În lipsa unui plan anticriză autentic, cel mai bine ar fi fost ca statul, în incompetența sa, să lase în pace mediul de afaceri, să lase întreprinzătorii să se descurce singuri și să nu îi încurce sau descurajeze prin măsuri inoportune. Când actuala putere va realiza că singura cale de ieșire din criză e sprijinirea mediului de afaceri va fi mult prea târziu.
## „Depășiți de situație”
România riscă să devină un focar de nemulțumiri sociale. Neajunsurile și problemele cu care se confruntă populația se înmulțesc pe zi ce trece. Profesorii sunt umiliți. Și cercetătorii. Minerii sunt aruncați în șomaj ca niște măsele stricate. Ceferiștii sunt priviți ca o masă inutilă ce trebuie redusă semnificativ.
Economia românească intră pe brânci în al doilea trimestru. Afirmațiile și previziunile ultraoptimiste ale lui Băsescu și Boc din campania electorală nu se confirmă. Guvernanții se joacă de-a guvernarea. Depășiți de situație, incapabili să identifice soluțiile ieșirii din criză, ei... vorbesc. Cer populației să suporte austeritatea. Susțin că fără reduceri bugetare va fi greu. Până la un punct, teoria este corectă. Dar de ce oare această austeritate blestemată ocolește regiile autonome și companiile naționale cu capital integral sau majoritar de stat, oblăduite de Videanu. Salarii duble față de restul lumii. De ce oare banii sunt insuficienți pentru profesori, medici și agricultori, dar există din plin pentru oamenii de casă din agențiile guvernamentale? Tocmai din aceste motive, actualul Guvern a demonstrat că este unul nu numai incompetent, dar și mișel.
Sfidați și umiliți, românii au obosit să mai aștepte ipotetica bunăstare conferită de simpla apartenență la un regim democratic. Vor competență, responsabilitate din partea unor aleși care au obrăznicia de a spune că situația nu este chiar atât de grea. În mod cert, pentru Berceanu, Udrea, Blaga, Videanu și alți profitori ai puterii, dar și pentru majoritatea populației realitatea este cu adevărat îngrijorătoare. Lipsa unui loc de muncă provoacă veritabile drame. 800.000 de români sunt în șomaj și alți peste un milion se află în aceeași situație, deși nu se regăsesc în statisticile oficiale. Patru milioane de români se află la limita subzistenței. Lipsa fondurilor reduce numărul paturilor din spitale, îngroașă rândurile disponibilizaților, obligă patronii să își închidă porțile. Fiscalitatea excesivă calcă totul în picioare. Nivelul de trai scade, de la o zi la alta. În tot acest timp, guvernanții țin cu dinții de putere și vorbesc despre necesitatea austerității.
*
*
## „Fondurile europene”
Premierul Emil Boc declara că fiecare proiect ce beneficiază de fonduri europene este un mic pas pentru ieșirea României din recesiune și le-a transmis autorităților locale să îndeplinească mai repede procedurile legale până la organizarea licitațiilor, astfel încât proiectele să fie implementate mai rapid.
Însă domnul Boc a uitat de avatarurile fondurilor europene: fie vin prea târziu, fie nu au cofinanțare de la bănci. Multe companii care au obținut aprobarea pentru derularea unui proiect finanțat din fonduri europene au fost nevoite să renunțe ulterior la fondurile nerambursabile, întrucât fie procedurile de acordare a acestora durează prea mult, fie nu primesc, din diverse motive, cofinanțare din partea băncilor.
Potrivit ultimelor statistici cu privire la stadiul absorbției fondurilor europene, România avea la dispoziție alocări din fonduri europene în valoare de 36,7 miliarde lei (8,6 miliarde euro), aferenți perioadei 2007–2010, însă, în realitate, absorbția fondurilor europene a rămas o prioritate doar la nivel declarativ. Potrivit Comisiei Europene, țara noastră se clasează pe ultimele locuri în UE, între țările care au reușit să atragă fonduri europene pentru proiecte de infrastructură, energie sau ocupare aferente perioadei 2007–2013, respectiv 14% din alocarea totală de 19,6 miliarde euro.
România ar trebui să se axeze pe investițiile în marea infrastructură în agricultură, să aibă în vedere acele proiecte cu un grad mare de colectare, precum și pe sectoarele care aduc plusvaloare și generează locuri de muncă. Fondurile europene sunt o resursă extrem de ieftină de care România și generațiile viitoare au nevoie în acest moment.
## „Eșecurile guvernării”
Sistemul educațional este la coada Uniunii Europene, cel de sănătate se confruntă cu o subfinanțare cronică, administrația publică este politizată iresponsabil, cercetarea se află la un pas de colaps, terenurile agricole sunt, într-o proporție uriașă, lăsate în paragină, șomajul a scăpat de sub orice control.
De aproape șase ani, președintele Băsescu iese în fața opiniei publice, la diferite reuniuni, seminarii și bilanțuri, și devine acuzatorul de serviciu al României, în timp ce țara se îngroapă în criză prin neputința și aroganța guvernanților săi. Avem nevoie de soluții, de măsuri ferme care să combată criza, nu de discursuri care se rezumă la acuzații generale.
Din păcate, „boala” aceasta a avertismentelor fără finalitate a început demult și pare a nu se încheia prea curând. Dacă educația, sănătatea, justiția sunt atât de puternic decredibilizate, de ce nu se iau decizii în consecință? De ce premierul Boc și miniștrii au fost numiți încă o dată și sunt susținuți în funcții care le depășesc cu mult competența?
Eșecurile guvernării sunt generate de aroganța, incompetența și disprețul unor decidenți ce se îndepărtează tot mai mult de nevoile cetățenilor. Guvernanții vor continua să ne amăgească, în timp ce populația va continua să simtă efectele nocive ale unei austerități tot mai nemiloase.
Asta este marea dramă a României, se îndreaptă spre un viitor ce îi va rezerva multe surprize neplăcute.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.