În această perioadă nefastă de criză economică și haos guvernamental există o categorie devenită peste noapte oaia neagră: afaceristul. Lovit în moalele capului de valul prăbușirii consumului, afaceristul primește în fiecare
săptămână câte un pumn în plină figură. Prin aberante măsuri fiscale, Guvernul României duce încet și sigur spre faliment categoria amintită.
Să faci acum afaceri în țara noastră înseamnă să te lupți cu pacostea numită impozit minim. Adică acea prevedere care desființează cota unică, deși „băieții veseli” de la putere afirmă peste tot că ea a rămas ca un soi de binefacere pentru persoanele fizice și juridice. Oricare dintre cele 450.000 de SRL-uri ce au rămas după falimentul sau desființarea a încă 150.000 e obligat să plătească mai mult la fiecare trei luni, dacă suma din impozitul minim depășește cei 16%, unici și nu prea.
Afacerist mai înseamnă să alergi ca disperatul după o sursă cât de mică pentru desfacere, într-o piață paralizată și speriată. Cumpărăturile de orice fel s-au diminuat serios, iar piața neagră, evident, a înflorit, pentru că oferă o alternativă mai ieftină pentru cei sub nivelul mediu. Prețul este criteriul major, nu calitatea.
Pentru finanțare, companiile mici și medii au zero șanse să obțină vreun credit.
Să fii afacerist înseamnă să primești de la ANAF tot soiul de năzbâtii care te umplu de nervi: popriri abuzive de conturi, adrese cum că ai de plătit nu știu ce impozit pe profit de acum șase ani, fără ca tu să fi avut profit atunci, somații, avertismente.
Din toate motivele expuse mai sus și din multe altele, destui afaceriști au decis să spună stop. Au suspendat sau desființat firmele și stau acasă, trăind din puținul pe care îl au.
Inconștiența politicilor guvernamentale de a sufoca IMM-urile este explicația lipsei de bani de la buget. În mod cu totul eronat, Boc și echipa lui se îndreaptă cu o voluptate turbată spre salarii și pensii. Aceea este și va fi greșeala finală. Veniturile tăiate vor aduce cu ele o înghețare totală a consumului și, implicit, lipsa circulației banilor, de la privat la stat, taxe, impozite, TVA.
Când actuala putere va realiza că singura cale de ieșire din criză e sprijinirea mediului de afaceri, va fi mult prea târziu.
*
Subiect: „«Realizările» premierului Boc”
Într-o cuvântare a premierul Boc acesta a trecut în revistă „realizările” fără precedent ale guvernării sale, din care se poate trage concluzia că, deși pacientul a decedat, operația a fost un adevărat succes. Emil Boc omite din discurs elementele ce nu-i convin, le amplifică pe cele cu care are impresia că punctează, dar neglijează permanent că este slab pregătit.
Ar fi fost interesant dacă premierul Boc ar fi avut curaj să-și prezinte cimiliturile despre succesele larg repurtate de Guvern în economie într-o conferință la care să răspundă și întrebărilor ziariștilor ori la o masă rotundă la care să participe economiști de largă recunoaștere, dar cum asta nu s-a întâmplat, se observă cum problematica abordată de economiști pe la seminarii se regăsește mai mult în discursul Guvernului polonez, în timp ce Guvernul român afișează un limbaj de școală primară.
Dacă Guvernul nu a făcut nimic, atunci de ce cursul euroleu a rămas stabil și n-a avut soarta monedelor din alte țări afectate de criză?
Problema cea mai gravă este că spusele premierului fuseseră combătute înainte să deschidă gura, atunci când guvernatorul Isărescu precizase că va căuta să nu permită o apreciere prea puternică a leului, care ar descuraja o revenire a economiei bazată pe export.
Cu alte cuvinte, guvernatorul BNR sugerează că stabilitatea și, implicit, aprecierea leului – lăudate de primministru – nu sunt bune, iar Boc trebuia să-și dea seama de asta din moment ce a mărturisit el însuși că ajustarea economiei, pe care Guvernul o are în vedere, e absolut necesară pentru a restaura creșterea economică.
Reducerea dobânzilor nu a fost deloc un lucru sănătos, fiindcă acestea trebuiau să rămână sus pentru a putea fi păstrate investițiile existente în România și atrase altele noi. Dar cum Banca Centrală n-a rezistat somațiilor Guvernului Boc de a le micșora, s-a consemnat o reducere record a formării brute de capital – ca influență în PIB – de aproape 10% în trimestrul IV al anului trecut și de 8% în întregul an 2009. Și, din nefericire, România nu a înregistrat doar o scădere a PIB de trei ori mai mare decât media UE, ci și una dintre cele mai înalte inflații anuale din Uniune (a doua după cea din Ungaria), chiar dacă premierul Boc se bate cu cărămida în piept că aceasta nu e o amenințare pentru România.
El a refuzat constant să țină cont de postulatul că o inflație scăzută și stabilă reprezintă cea mai bună contribuție pe care politica monetară o poate aduce pentru susținerea creșterii economice și crearea de noi locuri de muncă, și nu-i rămâne decât să culeagă ceea ce a semănat.
În locul unei singure probleme au apărut trei. Atunci când inflația, stagnarea sau recesiunea economiei, precum și șomajul survin concomitent, acestea sunt semne de stagflație, iar fenomenul are, în principal, cauze monetare. Sau, ca să fie mai clar, e determinat de încercarea de a substitui politicile economice și fiscale cu politica monetară.
*
## Subiect: Guvernarea PDL
Singura miză a acestei guvernări iresponsabile, incompetente și arogante este menținerea cu orice preț, în orice condiții, la putere.
Peste trei milioane de români se află la limita subzistenței. Aproape 800.000 de șomeri au ajuns pe culmile disperării, în căutarea unui loc de muncă.
Peste 250.000 dintre aceștia sunt fără serviciu de aproape doi ani.
Peste 13.000 de firme și-au suspendat activitatea doar în ultimele două luni.
Justiția se află în așteptarea unui raport venit de la Bruxelles, la fel de îngrijorător ca și precedentele.
Reforma în sistemul juridic lipsește cu desăvârșire, în schimb corupția și interesele politice fac în continuare legea.
Profesorii amenință cu înghețarea anului școlar.
Transportatorii au amânat cu o săptămână ieșirea în stradă, căzând probabil pentru ultima oară în plasa amăgirilor guvernanților.
Peste 10.000 de ceferiști au fost trimiși pe drumuri, fără ca, totuși, cineva să se gândească și la soarta lor.
Minerii au devenit o povară pentru niște guvernanți care doresc reducerea cu orice preț a cheltuielilor publice.
Sindicaliștii au fost întâmpinați cu un nou val de promisiuni dinspre Palatul Victoria.
Guvernul Boc merge mai departe.
Carnetul de partid este singurul criteriu care contează în administrația publică.
Fondurile alocate cercetării au scăzut de șapte ori în ultimii doi ani.
Nivelul de trai continuă, de asemenea, să scadă. Medicamentele s-au scumpit încă o dată. Bursele studenților se reduc la jumătate.
Primul-ministru Emil Boc s-a adresat poporului de la tribuna Camerei Deputaților unde, în loc să anunțe niște măsuri imediate care să vizeze măcar niște termene medii, ne-a luat cu cifre, cu statistici. Partidul Democrat Liberal dă impresia nu numai că și-a epuizat rezerva de cadre, dar și că nici măcar un strop de imaginație nu mai are de unde să stoarcă.
Promisiunile fără acoperire țin locul soluțiilor. Amăgirea populației face parte din acest scenariu grotesc. Cu toate acestea, situația actuală nu mai poate continua la nesfârșit. Minciunile nu mai pot fi suportate.
*
## Subiect: „Niște minciuni capitaliste...”
Într-o singură săptămână, două surse occidentale au dezvăluit tot ceea ce nu este în regulă în politica și economia românească.
„Stimulii incluși în programul cu fonduri de 13 miliarde de euro anunțat de Guvernul României în februarie 2009 pentru sprijinirea economiei au fost până în prezent mai mult imaginari decât reali”.
Acest lucru a fost afirmat de media românească, de jurnaliștii specializați în domeniul economic, de oamenii de afaceri și de consultanții financiari care au capul pe umeri.
Promisiunile Guvernului Boc de cheltuire a unor miliarde de euro în marile proiecte sunt niște gogorițe. Unde sunt acești bani, ce se întâmplă cu marile proiecte?
Autostrada București–Brașov bate pasul pe loc. Bechtel concediază mii de muncitori din lipsă de bani de la Transporturi, centura Capitalei are termenele depășite și se mai prelungește, autostrada București–Constanța e și ea amânată la finalizare. Exemplele ar putea continua la nesfârșit.
În fața acestor evidențe, ministrul economiei, Adriean Videanu, declară cu seninătatea nevinovatului: „Cel de la BERD nu cunoaște realitatea din România”. Nu cred că există vreun loc din Europa unde radiografia economiei românești să se vadă mai onest decât la Londra, unde este cartierul general al BERD. Cifrele nu mint, analiștii de acolo au repere clare despre funcționalitatea unei economii.
Videanu e gata să jure că la noi se fac autostrăzi, că cei 13 miliarde de euro sunt investiți, dar nu-i vedem noi, că suntem mici și proști, nu ne pricepem la economie și la afaceri cu marmură.
Altă sursă, Oxford Analytica, spune că România se îndreaptă cu pași repezi spre un regim autoritar, sub conducerea lui Traian Băsescu.
Dorința de a-l debarca pe Geoană cu forța de la conducerea Senatului, călcarea în picioare a Constituției, forțarea unei majorități de 2/3 din Parlament și transformarea acestei instituții într-o firmă de catering politic a comanditarului-șef, toate sunt descrise cu obiectivitate și observate la rece, într-o atitudine specific britanică.
„Niște minciuni capitaliste”, în opinia regimului BăsescuBoc.
Nenorocirea este că noi spunem asta de mult.
Habarnism economic în plan guvernamental și tendințe autoritare, nedemocratice la nivel prezidențial. Abia acum se vede și de la mii de kilometri, atât de tragică e situația. Se va opri involuția acestei țări năpăstuite despre care președintele ei spune că „ascultă manele în proporție de 99 la sută”? Greu de crezut.
*
Subiect: „Premierul spune lucruri trăsnite” Premierul crede că triplarea pensiilor și salariilor ar putea fi făcută, deși ea ar avea efecte înfricoșătoare. Fraza sa ar fi
avut sens dacă se mulțumea cu o majorare cu 20%, nu cu una de 200%.
Ar fi acesta un gest responsabil? Am putea trăi cu toții foarte bine poate o lună, două, dar după aceea nota de plată ar fi înfricoșătoare pentru România, pentru români și pentru generațiile următoare.
Exercițiul de imaginație al premierului Boc arată, pe lângă stângăcia sa în probleme economice, și mentalitatea acestuia: totul este posibil, cu consecințe faste sau nefaste, dacă vor guvernanții sau, eventual, alegătorii printr-un referendum.
Adică poate fi legiferată, dar nu aplicată. Avem o veste proastă pentru premier și pentru consilierii săi economici, care probabil i-au scris textul discursului: o asemenea creștere a veniturilor nu va putea face ca 5,8 milioane de pensionari și 1,4 milioane de bugetari dependenți de „bunăvoința” Guvernului să trăiască mai bine o lună sau două, ci nici măcar o secundă sau două.
Leul s-ar deprecia instantaneu și într-un ritm proporțional cu majorarea salarială anunțată. În noile condiții, Guvernul nu ar găsi creditori nici pe piața internă, nici pe cea externă. Nu-i mai rămân decât două soluții: naționalizarea valutei sau tipărirea de bani de către BNR.
Dincolo de faptul că UE interzice finanțarea directă de către BNR a deficitului bugetar, o asemenea majorare salarială implică o tipărire de bani care este peste puterile unei bănci centrale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.