Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Ștefan Alexandru Băișanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## „Suceava merită un parc industrial!”
Unul dintre proiectele mele de suflet, pe care l-am prezentat electorilor mei în campanie și pe care, bineînțeles, îl voi susține în continuare cu toate forțele, este cel legat de necesitatea construirii unui parc industrial în județul Suceava.
Consider că Suceava merită mai mult decât promisiuni din partea politicienilor care au reprezentat-o până în prezent, dar și că toți sucevenii, chiar și cei plecați din țară în căutarea unui loc de muncă, au cu adevărat nevoie de o șansă reală, și anume aceea de a-și putea câștiga pâinea chiar la ei acasă!
Sunt convins de faptul că revitalizarea industriei sucevene ar contribui în mod substanțial la reducerea șomajului, prin crearea a numeroase locuri de muncă stabile și decent plătite, iar acest lucru nu ar fi unul nesemnificativ, în condițiile în care, în ultimii 8 ani, peste 45.000 de suceveni au părăsit România!
Acest număr dezolant de mare de suceveni care au părăsit țara, nu de bunăvoie, ci pentru a-și căuta de lucru în alte țări, din cauza lipsei acute de oferte pe plan local, ar avea un motiv întemeiat de a se reîntoarce în propriul lor județ!
Sunt câțiva pași esențiali de parcurs pentru a putea construi acest parc industrial, care sunt convins că ar avea un impact major asupra dezvoltării economice a județului Suceava: în primul rând, trebuie identificate și accesate sursele de finanțare, apoi este nevoie de elaborarea unei strategii investiționale de populare a parcului industrial. De asemenea, cred că este nevoie și de o strategie fiscală, dar și de crearea unei infrastructuri adecvate în zona respectivă.
Cred că acest proiect poate deveni realitate dacă atât noi, parlamentarii de Suceava, cât și autoritățile locale, respectiv centrale – ministerele de resort –, vom conlucra în mod eficient pe această temă și ne vom apleca cu toată seriozitatea asupra demersurilor necesare, pentru a-l putea demara și implementa cu succes.
În acest sens, zilele trecute le-am solicitat în scris ministrului dezvoltării, domnul Liviu Dragnea, dar și ministrului economiei, domnul Varujan Vosganian, să menționeze care este opinia ministerelor pe care dumnealor le conduc cu privire la oportunitatea demarării acestui proiect chiar din acest an și ce măsuri au în vedere pentru acordarea unui sprijin oficial în vederea construirii unui parc industrial în județul Suceava.
Pentru ca acest important deziderat – vital, din punctul meu de vedere, pentru o dezvoltare sustenabilă a județului, dar și din punctul de vedere al sucevenilor – să poată prinde viață, este nevoie de multă determinare și de foarte multă perseverență pentru a-l putea concretiza într-un proiect viabil, iar apoi finaliza și implementa. Cred cu toată convingerea că toate acestea nu pot reprezenta eforturi prea mari, dacă celor pe care-i reprezint în Parlamentul României le va fi mai bine în anii următori!