Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2019
other
Corneliu Mugurel Cozmanciuc
Discurs
„Summitul informal al UE de la Sibiu – punct de reflecție pentru viitorul Uniunii”
La 9 mai a.c. a avut loc la Sibiu summitul informal al UE, moment de profundă reflecție asupra viitorului nostru comun. Pe fondul alegerilor europarlamentare care vor avea loc în data de 26 mai, la 40 de ani după exercitarea pentru prima dată a acestui drept fundamental, UE este, cu valorile și libertățile sale, ca forțe motrice, un vector de stabilitate, chiar dacă în ultima perioadă evenimente nedorite i-au pus la încercare capacitatea de reziliență.
Criza migranților, atentatele teroriste, Brexitul sunt doar câteva dintre provocările care au amenințat UE, dar nutresc convingerea că responsabilitatea liderilor europeni de a crea un viitor mai bun va prevala în edificarea unei Uniunii sigure și prospere, o Uniune a valorilor și principiilor comune.
Summitul informal al UE de la Sibiu s-a concretizat prin adoptarea și însușirea celor 10 puncte grupate în „Declarația de la Sibiu”. Astfel, toți liderii UE și-au unit eforturile pentru: lupta împotriva divizării în interiorul UE; unitatea la bine și la greu;
căutarea soluțiilor comune în spiritul înțelegerii și respectului reciproc; protejarea democrației, a statului de drept, a drepturilor inalienabile și a libertăților fundamentale; respectarea principiului echității pe piața muncii, în economie sau în transformarea digitală; protejarea viitorului generațiilor care vor urma; protejarea cetățenilor europeni, în raport cu amenințările și pericolele secolului XXI; colaborarea cu partenerii internaționali pentru soluționarea problemelor globale, precum conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.
Altfel spus, de Ziua Europei, 27 de președinți, premieri și lideri de la Bruxelles au demonstrat, la Sibiu, că UE rămâne o entitate puternică și unită. Spațiul comunitar va continua reformele pentru a oferi celor 500 de milioane de cetățeni europeni un viitor mai bun.
Pentru România momentul a avut o semnificație aparte, nu numai pentru faptul că a fost țara-gazdă, ci și pentru că au fost prezente în discuții și subiectele delicate, precum statul de drept și spațiul Schengen.
În contextul viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European, liderii UE au hotărât să se reunească la două zile după alegerile europarlamentare la Bruxelles. Cu această ocazie vor discuta despre rezultatele votului și vor demara procesul de desemnare a șefilor instituțiilor UE.
Mesajul pe care doresc să-l transmit românilor, în contextul summitului informal de la Sibiu din data de 9 mai a.c., este: România aparține Uniunii Europene, care a dovedit unitate și solidaritate în contexte dificile, iar angajamentele asumate de liderii UE vizează toți cetățenii care fac parte din această organizație.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .