Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Marius Rogin
Discurs
„Summitul UE: criza și politica externă”
Șefii de stat și de guvern europeni s-au întrunit la Bruxelles pentru consultări legate de reguli stricte pentru statele cu deficit din zona euro și de prioritățile de politică externă.
Planul inițial a fost pe gustul președintelui permanent al Consiliului European, Herman Van Rompuy. Acesta dorea să se adreseze ONU la New York în calitate de voce unică a UE. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a refuzat să schimbe statutul de observator de până acum al UE și să-i aloce drepturi depline. Această surprinzătoare înfrângere l-a afectat profund pe Herman Van Rompuy, care voia să confere prestigiu internațional noii funcții pe care o ocupă, creată în urma ratificării Tratatului de la Lisabona. Diplomați europeni la ONU consideră, în consecință, că UE nu a reușit în acest an să-și sporească prestigiul în domeniul politicii externe.
În cadrul reuniunii informale extraordinare la care iau parte cei 27 de șefi de stat și de guvern ai UE, fostul premier belgian Herman Van Rompuy voia să-și reînnoiască la scară mondială mandatul de reprezentant suprem al UE. La invitația sa, cei 27 vor reflecta la relațiile strategice ale UE cu China, Rusia, SUA, India și Brazilia. Politica externă a UE trebuie să devină mai vizibilă, este o cerere mai veche, la care subscrie și Van Rompuy. Împreună cu șefa diplomației UE, Catherine Ashton, Herman Van Rompuy depune din martie eforturi pentru a conferi Uniunii o pondere sporită în arena internațională. Totuși, indiferent de tema aleasă, cei 27 de miniștrii de externe ai statelor membre au un cuvânt greu de spus. Doamna Ashton, recent întoarsă dintr-o vizită în China, pledează în favoarea unui parteneriat strategic cu gigantul economic de mâine. Reuniunea la vârf pentru Orientul Apropiat, desfășurată în SUA, a fost ocolită de doamna Ashton în favoarea întâlnirilor cu liderii de la Beijing.
În plus, șefa diplomației europene, Catherine Ashton, va prezenta în cerc restrâns planurile sale legate de ocuparea posturilor de conducere în noul serviciu diplomatic al UE. Unele dintre statele membre, între care Germania, au exprimat rezerve, fiind de părere că nu le sunt luate în considerare interesele.
Șefii de stat și de guvern europeni intenționează totodată să încheie un bilanț al măsurilor de combatere a crizei financiare și de deficit, la doi ani de la prăbușirea băncii de investiții Lehman Brothers din SUA, care a marcat apogeul crizei financiare.
Fostul ministru german de finanțe, social-democratul Peer Steinbrück, a declarat săptămânalului „Der Spiegel”, că Grecia și alte state ale UE nu au depășit criza. Mai mult decât atât, că Grecia nu va putea evita procedura de faliment, în ciuda pachetului de ajutor oferit de UE. Până acum, șefii de stat și de guvern europeni au acordat Greciei un răgaz de trei ani, prin creditul special de 110 miliarde de euro.
În cadrul reuniunii au mai fost dezbătute și alte subiecte, printre care căile sigure de aprovizionare cu energie și materii prime, combaterea schimbărilor climatice și ajutoare pentru sinistrații din Pakistan.