Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2012
other · adoptat
Roberta Alma Anastase
Discurs
Sunt consumate 12 minute din timpul alocat Grupului parlamentar al PNL.
Dați-mi voie acum să-l invit la microfon pe domnul senator și viceprim-ministru Markó Béla.
**Domnul Markó Béla** _– viceprim-ministrul Guvernului României_ **:**
## Doamnă președinte,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
În primul rând, vă promit că voi vorbi într-o singură limbă, pe care o înțelegeți și dumneavoastră, nu cu alt scop, ci pentru că aș vrea totuși să recepționați ceea ce vreau să spun.
Pe de altă parte, bineînțeles că îl felicit pe domnul deputat Ciprian Dobre, târgumureșean și Domnia Sa, ca și mine, pentru intenția de a ne demonstra ideea multilingvismului.
Din cele trei limbi pe care le-a folosit domnul deputat, una am înțeles-o destul de bine, aș afirma, și anume limba română. Cealaltă limbă mi se pare că a fost limba engleză și, aproximativ, și în acea limbă am recepționat ceea ce a vrut să spună domnul deputat. A treia limbă a semănat foarte mult cu limba maghiară, dar nu prea am înțeles ceea ce s-a spus în acea limbă. Așa că domnul deputat mi-a dovedit un singur lucru.
Domnule deputat, nu e nicio problemă dacă dumneavoastră, în Târgu-Mureș, unde jumătate din populație sunt români, jumătate din populație sunt maghiari, așa cum vorbim și noi cele două limbi, mai încercați să învățați și dumneavoastră limba maghiară. Intenția este lăudabilă și vă felicit, dar, deocamdată, e o intenție. Pentru niște politicieni care militează pentru soluționarea problemelor învățământului, ar fi nevoie de mai mult.
## Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
În pofida celor 22 de ani de când sunt în Parlamentul României, trebuie să-mi dau seama că aș mai avea ce învăța în legătură cu tacticile de supraviețuire ale politicienilor, dar probabil că, încetul cu încetul, îmi voi lăsa colegii mai tineri să ducă mai departe aceste învățăminte.
De data aceasta, mă voi referi numai la două dintre multiplele concluzii pe care le oferă moțiunea dezbătută astăzi.
În primul rând, v-aș recomanda, stimați autori ai moțiunii, un principiu simplu, dar esențial atunci când formulezi o critică și vrei să fii ascultat: încearcă să spui numai și numai adevărul. Niciun guvern nu este perfect. Orice proiect poate fi îmbunătățit. Fiecare măsură politică sau administrativă are, probabil, fisuri, deci, cu alte cuvinte, oricând și oriunde poți face o critică pertinentă, dar, dacă în această critică se află și neadevăruri, atunci cel vizat va afirma, cu o nemaipomenită ușurare, „iată că sunt atacat pe nedrept” și va considera că nu este vorba despre o critică justă, ci, mai degrabă, despre o calomnie. Acest lucru este valabil în orice domeniu: în artă, în literatură, în știință, dar și în politică.
Degeaba ați fi formulat în această moțiune de cenzură și păreri pertinente despre activitatea unui guvern care se confruntă nu numai cu efectele crizei economice, ci și cu o anumită criză a valorilor politice, care caracterizează, la fel, majoritatea guvernamentală și opoziția, fiindcă, observând cât de fals este capitolul legat de relațiile interetnice și de soluția găsită de Guvern prin care impune respectarea legii la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, pentru mine nu mai are nicio relevanță restul moțiunii, nu mai are credibilitate, dacă îmi permiteți, deoarece trebuie să presupun că și celelalte capitole au fost scrise cu aceleași porniri.