Gheorghe Ciocan

„Suntem cu doi pași înaintea europenilor – la mortalitate infantilă și la sărăcie rurală”

Un studiu românesc arată care este realitatea din spatele statisticilor: în mediul rural defavorizat, familiile depind direct de indemnizația de creștere a copilului, trăiesc în locuințe aglomerate, fără apă curentă, iar jumătate din mame nu merg la medic în timpul sarcinii. România se află în continuare pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea infantilă, cu 9,8 decese survenite în prima lună de viață la fiecare 1.000 de nou-născuți. Comparativ cu anul 1990, când rata mortalității se situa la 26,9‰, trendul este descrescător. Totuși, vorbim despre o cifră dublă față de media Uniunii Europene.

Serviciile medicale pot contribui la ameliorarea stării de sănătate în măsura în care sunt accesibile și adresate populației. Atât gravida, cât și nou-născutul beneficiază de servicii gratuite, problema majoră o reprezintă însă accesul spre aceste servicii. Înainte de ’90 existau în țară moașe care aveau obligația de a urmări și îndruma gravida și să urmărească nou-născutul. Din nefericire, moașele au dispărut pentru că s-a dorit ca prin programul postrevoluționar să se elimine tot ceea ce s-a crezut că ține de comunism, inclusiv un sistem sanitar care în mediul rural funcționa. Mortalitatea infantilă este cel mai sensibil indicator al stării de sănătate.

În momentul în care ai un indicator mare, înseamnă că situația economică a populației respective este în mare deficit și atunci și actul medical este la fel, în deficit – făcea deunăzi un medic pediatru o nefericită, dar adevărată comparație. Dacă ar fi să căutăm cauzele, mediul rural este un bun fond de lucru. Fără îndoială că, adesea, criteriile de servitute se cumulează la nivelul unei localități (comunități), ceea ce conduce la privațiuni severe în ceea ce privește condițiile de viață. Toate aceste servituți și riscuri pot ajunge să covârșească avantajele pe care le oferă condițiile naturale de viață și să facă pentru o parte din mediul rural să fie nu atât o opțiune de locuire pentru populație, cât o constrângere, în sensul că nu au posibilitatea de a se desprinde de acest mediu de viață, pentru că fie nu au avut acces la pregătire

școlară adecvată, fie nu găsesc de lucru în altă parte, fie nu pot avea o locuință în urban etc. Cu alte cuvinte, avem de-a face, mai degrabă, cu soluții negative pentru locuirea și activitatea în rural, mai ales în agricultură, și nu cu decizii libere de constrângeri exterioare în alegerea ocupației și a mediului de viață. Din păcate, o parte importantă a populației declară că nu își poate permite, din motive financiare, o serie de dotări și bunuri de folosință îndelungată: spre exemplu 78% din gospodării nu își pot permite să instaleze o centrală termică, deși ar obține un confort mai mare, cât și un randament mai bun la încălzirea locuinței.

Din păcate, am fost și vom mai fi fruntași în clasament, având în vedere ce se întâmplă în jurul nostru și ritmul în care evoluează emanciparea și educația. Au luat moașele, au închis spitalele, ne-au plecat medicii, chiar și din cauza lipsei aparaturii, nu numai a planului financiar. Nu rămâne decât să scadă prețul morfinei, să ne putem anestezia cu toții. Pensionarii noștri fac cozi la așteptarea înapoierii drepturilor, cei europeni se plimbă în toată lumea și statul îi răsplătește. La noi îi nimicește!