Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2015
Informare · respins
Vasile Cătălin Drăgușanu
Discurs
Suntem siguri că orice măsură menită să îmbunătățească modul de accesare a fondurilor va fi recepționată pozitiv de conducerea ministerului și va fi pusă în aplicare. Dorim, stimați colegi, ca împreună, puterea și opoziția, Parlamentul și Guvernul, să găsim cele mai bune soluții pentru ca România să se dezvolte, sunt de acord cu dumneavoastră, dar nu am văzut în moțiunea dumneavoastră nici măcar o simplă propunere de îmbunătățire a actualului mod de accesare a fondurilor europene.
Accesarea fondurilor europene din afara României și aducerea de bani în țară nu trebuie să aibă culoare politică. Această chestiune trebuie văzută ca un obiectiv național și cu cât intră mai mulți bani în țară, în economia românească, cu atât ne va fi mai bine tuturor.
Vorbiți de colaborare, atunci haideți să adoptăm cât mai repede noul Cod fiscal și să oferim atât firmelor private, cât și administrației publice noi soluții pentru cofinanțarea proiectelor.
Doamnelor și domnilor deputați,
Ceea ce a reușit să facă ministrul Orlando Teodorovici în fruntea Ministerului Fondurilor Europene este lăudabil, având în vedere startul greșit al României în acest domeniu. Nu credem că putea face cineva mai mult fără să încalce regulile. Credem însă că, dacă vom avea consens politic și vom susține toți demersurile de relaxare a modului de accesare, de debirocratizare și de transparentizare a procedurilor de desfășurare a achizițiilor publice, România noastră, a tuturor, va reuși să atragă toate fondurile puse la dispoziție.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.