Viorel Vasile Buda

„Suporterii fostei puteri văd politizare acolo unde ea nu este”

Am rămas total neplăcut surprins când, săptămâna trecută, un grup de câteva zeci de intelectuali, nu am stat să număr câți dintre suporterii fanatici ai fostei puteri portocalii, a organizat un miting de protest împotriva „politizării” Institutului Cultural Român, prin trecerea acestuia din subordinea Președintelui României în subordinea Senatului.

Nu pot înțelege de ce a te afla în subordinea Senatului (sau a Parlamentului) înseamnă politizare, și în subordinea președintelui, nu. Din contră, Senatul (Parlamentul) reprezintă nu una, ci trei sau chiar patru zone politice, unele aflate în tabere adverse, care încearcă să se anihileze (politic) reciproc, deci nu poate fi vorba despre o singură direcție politică. În schimb, când vorbim despre Președintele României, indiferent cine este acesta, el provine dintr-o singură zonă politică, de care nu se dezice, chiar dacă scriptic nu mai are carnetul de membru de partid la purtător. Deci Senatul (Parlamentul) nu poate politiza mai mult decât președintele.

Alta este însă realitatea protestului: domnii de la ICR nu sunt doar suporteri ai fostei puteri portocalii, și atunci protestul are un sens, ci încearcă să evite pe cât posibil controlul parlamentar, care control, de regulă, vizează cheltuirea banului public al instituțiilor din subordine, instituții care au buget votat de același Parlament. Asta încearcă să evite șefii ICR și suporterii lor. Echipa condusă de cuplul Patapievici – Mihăieș nu a dat niciodată socoteală pentru modul în care a cheltuit banul public, pentru că președinția nu are atribuții de verificare în acest sens. Nu avansez în niciun caz ipoteza unor nereguli financiare, dar regula verificării trebuie să cuprindă și ICR. Privit dintr-un alt unghi de vedere, chiar cei care pronunță cel mai tare cuvântul „politizare” au practicat-o cu vârf și îndesat în ultimii ani, și nu doar prin ode închinate favoritului sau favoriților lor, ci chiar aruncând cu noroi în fosta opoziție, pe care, printre înjurături, au etichetat-o ca fiind incapabilă să conducă țara, și asta cu mult timp înainte de schimbarea de regim. Adică s-a mers pe deplin pe „prezumția de vinovăție”.

Acum, dacă au știut dinainte că Guvernul USL este incapabil, de ce domnii Patapievici și Mihăieș nu pleacă, pentru că în posturile foarte bine remunerate cei doi reprezintă o mică parte a puterii. Dacă Domniile Lor desconsideră actuala guvernare, atunci ei trebuie să fie cei care să plece, pentru că, nu-i așa, nu se pot coborî la nivelul echipei de la Palatul Victoria.

Tot „politizare” s-a auzit din plin din piepturile suporterilor portocalii la înlocuirea domnului Tismăneanu de la IICCMER. Trec peste faptul că domnul Tismăneanu chiar a făcut politică în postul pe care l-a deținut, dar în niciun caz nu se poate spune despre cel care l-a urmat în funcție, veteranul liberal Dinu Zamfirescu, că ar fi fost în ultimii 10 ani în primele linii ale echipei politice a PNL. Din contră, activitatea politică a domnului Zamfirescu a vizat aproape exclusiv partea de istorie a partidului. A revoca din fruntea unui institut subordonat Guvernului un politruc care a atacat în permanență echipa actuală de la Palatul Victoria și care stă la București între două avioane transatlantice, și chiar numirea unui membru de partid, dar fără vreun rol de combatant pe frontul politic, în niciun caz nu mi se pare că se numește politizare.