Vasile Daniel Suciu

„Supralegiferarea, excesul de zel al autorităților”

Conform Constituției, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”, iar funcția elementară, de necontestat, a acestei instituții este cea legislativă. Problema survine atunci când, dintr-un exces de zel, ca cel exercitat în ultimii 15 ani, Parlamentul promulgă legi în mod consecutiv, iar țara ajunge să fie guvernată cu peste 68 de mii de acte normative aflate în vigoare.

Toate aceste acte normative – legi, decrete, ordonanțe, hotărâri ale guvernului etc. – aflate la baza birocrației cu care ne confruntăm astăzi nu fac decât să îngreuneze și să rigidizeze aparatul de stat. De pildă, pentru a înființa o firmă, un cetățean trebuie să obțină o serie de avize, aprobări și certificate de la numeroase instituții publice.

La această situație s-a ajuns printr-o intensă legiferare a unor domenii și a unor detalii a căror reglementare nu era imperativă. De asemenea, au fost consemnate și cazuri în care au fost promulgate mai multe legi ce au avut același obiect, legi care au anulat legi promulgate anterior sau legi care au atras după sine modificarea altor legi. Acest proces de supralegiferare generează confuzie în administrația publică, îngreunează punerea în aplicare și respectarea legii în toate detaliile sale de către cetățeanul obișnuit și, în unele cazuri, generează taxe suplimentare suportate tot de către cetățenii acestei țări.

Încă o inadvertență asupra căreia doresc să atrag atenția este celeritatea cu care Parlamentul promulgă ordonanțele de urgență și numărul ridicat de legi adoptate în ultimii cinci ani. Astfel, în perioada 2011–2012 s-au adoptat 524 de legi, 220 de ordonanțe de Guvern și peste 3.500 de hotărâri de guvern. În perioada 2013–2014 s-au adoptat 571 de legi, 209 ordonanțe de urgență și 2.303 hotărâri de guvern. Promisiunea premierului a fost aceea ca numărul OUG-urilor să scadă remarcabil, sub valoarea înregistrată în ultimii ani, până la un maxim de 75. Ținând cont de poziția sa, anul acesta s-au adoptat doar 3 ordonanțe de urgență, 225 de hotărâri de guvern, urmate de 70 de legi promulgate de către Parlament.

Dacă un expert ar analiza în detaliu aceste acte normative, acesta va descoperi ceea ce sugeram mai devreme, și anume faptul că anumite domenii au fost suprareglementate și anumite legi sunt în contradictoriu cu alte acte de aceeași natură.

O situație deosebită, din punctul meu de vedere, care poate fi reprezentativă și pentru alte domenii, este încadrarea infracțiunilor în noul Cod penal sau, după caz, în legi speciale.

Noul Cod penal „prevede faptele care constituie infracțiuni” și sancțiunile aferente, fără a încadra însă toate faptele care constituie infracțiuni într-un stat de drept. Respectând principiul liniarității, toate încălcările legilor penale ar trebui să fie prevăzute într-un singur act normativ sau Cod penal, în loc să fie încadrate în diverse artere legislative, precum legile speciale. De exemplu, infracțiunile privind procedura insolvenței, regimul vamal și cel al zonelor libere, protecția mediului, regimul silvic, pescuitul și acvacultura, vânătoarea și protecția fondului cinegetic, regimul apelor, regimul materialelor, fondul funciar, regimul construcțiilor, activitatea de asigurare etc. să nu mai fie încadrate în legi speciale, în timp ce infracțiunile privind traficul de persoane, protecția drepturilor copilului, comerțul electronic, executorii judecătorești, protecția martorilor, circulația pe drumurile publice, regimul armelor și munițiilor, securitatea și sănătatea în muncă, cămătăria etc. să fie prevăzute separat în noul Cod penal.