Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2014
Informare · respins
Mihai Aurel Donțu
Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD..
Discurs
„Suspendarea unei legi în vigoare, un abuz de putere al Guvernului Ponta fără precedent în România postdecembristă”
Dacă ne întoarcem în timp, în perioada 2000–2004, acele vremuri în care democrația românească devenise mai mult decât fragilă, putem cu surprindere constata că nici măcar Guvernul Năstase – cel care a rămas în istorie catalogat drept cel mai abuziv Guvern, cel care a reușit performanța, negativă, evident, de a controla aproape toată mass-media de la acea vreme, dar și cel care a practicat și încurajat traseismul în masă și a negociat și a cumpărat aleși locali și parlamentari, la vedere, ca la tarabă – totuși nu a îndrăznit să suspende o lege în vigoare pentru a-și pune în aplicare un plan electoral.
Iată că astăzi, în România anului 2014, o țară membră a Uniunii Europene și a NATO, prin adoptarea OUG nr. 55/2014, ordonanță prin care se suspendă pentru 45 de zile o lege aflată în vigoare pentru a putea da astfel liber migrației aleșilor locali, Guvernul Ponta îndrăznește să anuleze democrația și să dicteze după legea bunului său plac.
Printr-un asemenea abuz nemaiîntâlnit în vreo altă țară europeană, acest demers anticonstituțional și profund antidemocratic demonstrează foarte clar faptul că premierul Ponta devine chiar mai abuziv decât tutorele său politic, Adrian Năstase, anulând o lege, în plină precampanie electorală, pentru a putea licita aleșii locali la mercato-ul PSD&Co, asigurându-și astfel voturile necesare la alegerile prezidențiale.
Cum poate un guvern să suspende prevederile unei legi care afectează în mod categoric regimul instituțiilor fundamentale ale statului, încălcând într-un mod atât de flagrant Legea fundamentală? Oare nu este suficient de limpede ceea ce se precizează în art. 115 alin. (6) din Constituția României, în care se stipulează foarte clar faptul că: „Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”?!
Alianța Creștin-Liberală consideră că asemenea abuzuri trebuie de urgență stopate în România și va utiliza toate mijloacele democratice pe care le are la dispoziție pentru a opri încercările repetate ale Guvernului Ponta de a frauda alegerile prezidențiale care urmează în această toamnă.
Printre demersurile deja întreprinse de membrii ACL se numără contestarea OUG nr. 55/2014 în contencios administrativ și la Avocatul Poporului și informarea partenerilor externi, precum și a Comisiei de la Veneția asupra derapajelor și abuzurilor Guvernului Ponta.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.