Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Tamara Dorina Ciofu
Discurs
„Susținerea rețelelor de cabinete medicale din școli și reglementarea activității acestora”
Cabinetele medicale școlare sunt o verigă importantă în structura sistemului de sănătate, dar și în cea a sistemului educațional. Printr-o strategie completă și coordonată, rețeaua de cabinete medicale școlare are șansa de a deveni un real sprijin în strategia de prevenție a bolilor și în educarea populației privind monitorizarea stării de sănătate.
În calitate de medic pediatru nu aș putea să nu insist asupra importanței pe care o au medicii din școli asupra monitorizării stării de sănătate a copiilor. Mai mult, cabinetele școlare sunt un real suport pentru medicii de familie, care pot fi uneori copleșiți de programul încărcat și de cele mai multe ori asigură asistență medicală de urgență, atunci când situația o impune.
În prezent, cabinetele medicale școlare asigură servicii medicale pe două paliere: cel de prevenție și cel curativ. Astfel, în cazul prevenției, medicii din școli fac vaccinări, depistează bolile, supraveghează focarele de boli transmisibile, supraveghează meniurile din grădinițe și cantine școlare, asigură asistență medicală în competiții sportive și educă copiii în ceea ce privește medicina preventivă și starea lor de sănătate. Totodată, aceștia asigură primul ajutor în urgențe, fac consultații la cerere pentru elevii și studenții cu afecțiuni acute și supraveghează copiii cu boli cronice. Toate aceste servicii sunt absolut vitale în colectivitățile de tineri și copii, acolo unde bolile transmisibile pot avea efecte devastatoare asupra populației.
De asemenea, este necesar ca toate aceste activități să fie supravegheate de medici, și nu de cadre auxiliare, fără o expertiză în domeniu. În această rețea sunt încadrați medici foarte bine pregătiți profesional, aceștia fiind în proporție de 80% medici specialiști și primari de medicină generală sau medicină de familie. Mulți dintre ei sunt de formație pediatrică sau competență de medicină școlară.
Salut decizia Ministerului Sănătății de a reveni asupra prevederilor ce restrângeau activitatea cabinetelor medicale școlare și o lăsau în baza personalului medical nespecializat, însă, în același timp, insist asupra importanței unei reglementări clare în domeniu, cerută nu numai de asociațiile ce reprezintă interesele medicilor, ci și de părinți și elevi deopotrivă.
Așa cum am menționat și la începutul acestei declarații, cabinetele din cadrul unităților de învățământ trebuie să beneficieze de o reglementare clară a statutului lor. Astfel, o soluție ar fi integrarea acestora în structurile spitalelor de pediatrie și stabilirea unei linii de legătură între aceste cabinete și spitale, prin oferirea dreptului medicilor școlari de a elibera direct trimiteri pentru consult de specialitate.
În încheiere, aș vrea să mă refer la importanța rolului de prevenție pe care cabinetele școlare îl pot avea în rândul elevilor. Școala este cel mai bun mediu pentru asimilarea unor obiceiuri și deprinderi atât de utile în viață precum prevenția bolilor. De aceea, sunt ferm convinsă că un parteneriat între ministerele educației și sănătății cu scopul de a introduce cursuri de educație medicală ar putea aduce beneficii importante atât elevilor, cât și viitorilor adulți.