Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 octombrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gigel Sorinel Știrbu
Discurs
„Țara arde, Băsescu și Boc dansează”
La instalarea acestui Guvern la Palatul Victoria, premierul Emil Boc a promis un plan anticriză în 10 puncte, din care ulterior s-au adoptat 28 de măsuri. Odată cu încheierea primului semestru asistam la un discurs triumfalist din partea aceluiași Emil Boc care anunța implementarea cu succes a întregului pachet de măsuri anticriză, cu excepția a patru dintre ele, și scotea din buzunar încă 32 de soluții menite să scoată țara din cea mai profundă criză economică.
Toate bune și frumoase, numai că aceste fabuloase pachete de măsuri anticriză nu au avut până acum niciun rezultat pozitiv și nici nu vor produce prea curând efecte.
Degeaba se laudă premierul Boc cu o rată a șomajului încă redusă, din moment ce lună de lună aflăm cum o nouă companie fie își închide porțile, fie își restrânge activitatea. Or, astfel de măsuri se traduc în disponibilizări de personal. Ba, mai mult decât atât, chiar și companiile de stat au anunțat în următoarea perioadă disponibilizări masive, unele dintre ele vizând până la o treime din personalul actual.
Și atunci, ne întrebăm, ce statistici folosește premierul Boc? Pentru că în mod evident nu le citește pe cele furnizate de economia reală.
Până unde merg minciuna și fariseismul acestui Guvern, preocupat doar de dorința de a pune stăpânire pe întregul
aparat de stat, prin orice tip de mijloace, care nu vor exclude cu siguranță nici frauda, în scopul de a asigura un nou mandat la Cotroceni șefului suprem, domnul Traian Băsescu.
Pentru că toate acțiunile recente ne-au dovedit un singur lucru: Traian Băsescu și Guvernul acestuia nu sunt interesați de lupta împotriva crizei economice, așa cum recent a și declarat șeful statului. În tot acest timp în care liderii PD-L își împart funcții și demnități, țara se afundă tot mai adânc în recesiune, iar românii se confruntă tot mai serios cu lipsa resurselor materiale pentru asigurarea traiului de zi cu zi.
Tot mai mulți români intră în șomaj, fără speranța de a-și găsi un loc de muncă prea curând, pentru că guvernanții blochează în continuare demararea unor proiecte de investiții publice ample, menite să atragă forța de muncă disponibilizată și să deblocheze astfel economia țării.
Domnule Boc, ne vorbiți de luni de zile de rata șomajului. Ne-am săturat de vorbe goale și de declarații triumfaliste fără conținut. Economia unei țări nu se guvernează prin vorbe, ci prin cifre.
Veniți în fața națiunii și spuneți un singur lucru: câte locuri de muncă au fost create de la începutul mandatului dumneavoastră?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.