Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2012
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Horea Dorin Uioreanu
Discurs
„Țara e înghețată, președintele Băsescu se consultă!” De aproape trei săptămâni România este sub zăpezi. În grija sa nemăsurată pentru țară, președintele Traian Băsescu se dă cu sania, după care se consultă cu susținătorii Domniei Sale.
Între timp, mii de oameni sunt izolați, lipsiți de alimente și energie electrică, zeci de drumuri sunt înzăpezite, pe ecranele televizoarelor apar imagini cu nămeți ce par desprinși din filme. Până ieri, 74 de oameni au murit din cauza gerului și nu se știe ce vom găsi în casele încă înghițite de troiene atunci când zăpada se va topi. Nimeni nu poate spune câte animale și păsări au pierit, lipsite de hrană și apă. Autoritățile par depășite de situație, luate prin surprindere de iarnă și surde la solicitările privind necesitatea instaurării stării de alertă. Până acum nimeni nu și-a asumat
responsabilitatea pentru proasta gestionare a situației, singurii vinovați par să fie primarii și președinții de consilii județene care au îndrăznit să ceară ajutor.
Traian Băsescu și PD au pierdut o săptămână cu demisia Guvernului Boc și învestirea celui condus de Mihai Răzvan Ungureanu. O săptămână în care românii din județele din sudul Moldovei și din Muntenia au îndurat gerul îngropați în zăpadă. Cu permisiunea șefului statului, Emil Boc a renunțat să mai pozeze în premier „responsabil” și și-a depus demisia în cea mai grea iarnă din ultimii 20 de ani... Iar succesorul său „a mers la muncă” în județele din sudul Moldovei și și-a exprimat indignarea față de cei care stăteau în casă, la căldură, în timp ce jandarmii îi deszăpezeau. Domnul primministru nu a fost informat de foștii săi colegi că cei la care făcea referire nu mai aveau foc în vatră și nici putere să dea la lopată, erau slăbiți de foame și de boli!
Din păcate, pentru concetățenii noștri din sudul și sudestul țării iarna continuă să-și arate puterea. Drumurile continuă să fie blocate, zeci de case sunt sub zăpadă și ne pregătim de inundații. Sau ne vor lua prin surprindere torenții care vor rezulta din topirea zăpezilor?!
În mod sigur, șeful statului e prea puțin interesat de ceea ce se întâmplă în țara sa. Domnia Sa vrea modificarea Constituției, motiv pentru care mimează dialogul. Consultările inițiate în acest sens nu sunt suficiente și nici convingătoare, e nevoie de un dialog real, nu doar formal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.