Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2017
Declarații politice · respins
Constantin Șovăială
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Țara nu este a celor din PSD și ALDE, ci a românilor!” În momentul de față ne confruntăm cu o situație care nu s-a mai întâlnit până acum în România – majoritatea parlamentară PSD–ALDE depune o moțiune de cenzură împotriva propriului Guvern! Oare acest lucru se dorea de mai mult timp? De când cu refuzul domnului Grindeanu de a salva politicienii condamnați penal din închisori? Cum de s-a schimbat Liviu Dragnea așa rapid, având în vedere că acum o lună lăuda Guvernul PSD–ALDE și pe majoritatea miniștrilor din cabinet? Este o schimbare radicală a președintelui PSD, Liviu Dragnea, pe care mulți nu o înțeleg. Care sunt motivele adevărate pentru care a ales să aducă țara într-un blocaj politic, iar dacă continuăm în acest fel putem ajunge la o criză politică și economică? Deja consecințele se văd: euro a crescut, ne împrumutăm cu o dobândă mult mai mare față de acum câteva luni și lucrurile merg din ce în ce mai prost pentru România. De vină sunt cei care au pus acest Guvern ineficient și neperformant.
Cei din majoritatea parlamentară își doresc să schimbe un guvern din șase în șase luni, dacă Executivul nu aplică ordinele venite de la partid? Sunt dezamăgit pentru situația actuală și sper să se rezolve cât mai curând posibil, pentru că riscăm și pe plan extern – ajungem să nu mai fim credibili, iar partenerii noștri să nu mai aibă încredere în noi. Să ne gândim că în 2019 vom prelua președinția Consiliului Uniunii Europene. Din păcate, nici măcar nu am început pregătirile! De ce? Simplu, Ministerul Afacerilor Externe, cel care ar trebui să preia atribuțiile pentru 2019, este invizibil!
Să nu uităm că în 2019 avem și alegeri europarlamentare, precum și pentru a desemna noul președinte al României. Sunt doi ani de foc pentru țara noastră, iar majoritatea parlamentară PSD–ALDE ar trebui să conștientizeze acest lucru.
Lăsați orgoliile, invidia și interesele proprii și ale partidului deoparte și ocupați-vă de guvernarea acestei țări spre un drum drept, fără obstacole!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.