Marian Ghiveciu

„Țărănimea este marginalizată”

Țărănimea a constituit tot timpul în această tranziție niște cifre satisfăcătoare, menite să fie agitate și amorțite cu promisiuni numai în preajma campaniilor electorale, asemănător bilelor din caseta pronosport în timpul tragerii premiilor. Sunt încă 10% din potențialii proprietari de pământ care nu și-au primit proprietățile, dar au primit promisiuni „deșarte” că vor primi despăgubiri.

Ținând cont de sensibilitatea țărănimii române față de această problemă, rezultă limpede că puterea actuală este departe de a rezolva problema, în primul rând morală.

Rezultatele unui asemenea comportament sunt dezastruoase, efectul economic al proprietății nu se simte, pentru că proprietatea funciară n-a putut deveni mijloc de producție.

Țăranii produc în mod natural exact ca în Evul Mediu, din lipsă de utilaje. Țăranii nu mai produc decât pentru supraviețuire.

În plan social, ei au rămas o masă amorfă, permanent îndoliată din cauza morților tot mai numeroși, din cauza mizeriei.

Zona rurală este într-o permanentă degradare. În unele zone rurale, locașurile de cultură și învățământ au fost transformate în așa-numitele „discoteci”, în aclamațiile unei „minorități” alcoolizate și despre stupefacția bătrânilor și a bătrânelor satului, care nu contenesc în a-și face cruce.

Grele vremuri macină satele noastre. Cei mai întreprinzători și-au deschis bodegi și cârciumi, pe alocuri magazine care vând spirtoase tip „genocid” și pepsi-cola. Nu se vând produse agricole proaspete, nu lapte, nu unt proaspăt, și nici măcar legume românești. Șoselele românești sunt pline de vânzători care vând produse agricole din import și... asta-i tot.

Un blestem a atins țărănimea română, condamnată la neputință, la disperare, la inactivitate. Țăranul român se uită la soarele care-i dă căldură, la cerul care-i transmite ploaia și la pământul ca untul, gândind că frumoase producții și neasemuita pâine s-ar obține dacă cineva s-ar gândi să-l ajute cu foarte puțin ca să înceapă el munca lui sistematică.