Andrei Dominic Gerea

„Teatrul, un lux în ziua de azi?”

Mă-ntreb, deloc la voia întâmplării, dacă pe plaiul românesc teatrul a ajuns deja la stadiul de produs de lux în zilele noastre? Din păcate, realitatea ultimilor ani mă-mpinge să cred acest fapt! Deși acest calificativ pare literalmente necruțător, el este cât se poate de îndreptățit, atâta vreme cât din ce în ce mai mulți cetățeni pierd zilnic șansa normală de a merge la teatru, din cauza unor așa-ziși întreprinzători culturali!

Acest fenomen nefast a luat o amploare fără precedent în special în provincie, unde orice spectacol de gen din București ajunge numai prin intermediari aculturali, care impun prețuri imense la bilete, în scopul exclusiv venal al obținerii unui profit excesiv!

Astfel de nedreptăți, aș putea spune chiar boicotări ale evenimentelor culturale, se întâmplă totuși deoarece nu se mai organizează turnee ale instituțiilor publice de profil, care ar fi putut avea un preț propriu la bilete, mai rezonabil și mai accesibil pentru cât mai mulți potențiali spectatori.

Din acest motiv, noua modalitate de promovare a teatrului, aceea prin intermediari ad-hoc, are și un rezultat pe măsură: împiedică, la propriu, foarte multe categorii sociale, cum ar fi: șomeri, salariați, pensionari, elevi și studenți, majoritatea având resurse pecuniare destul de reduse, să aibă acces la asemenea manifestări culturale.

Cele constatate reliefează în mod inevitabil încă o întrebare justificată: cum se mai înfăptuiește în ziua de azi funcția educațional-formativă a teatrului autohton?

Dacă nimeni nu se mai implică, dacă instituțiile responsabile, de profil, nu iau atitudine, dacă nu există niciun fel de preocupare pentru actul cultural și, implicit, pentru promovarea acestuia, oare cum vom mai reuși vreodată să deturnăm tineretul din sferele gri în care se afundă un procent mult prea mare?

Cu alte cuvinte, nu ar fi mai nimerită promovarea și, bineînțeles, încurajarea tinerilor spre consum cultural, ca alternativă la frecventarea excesivă a barurilor, la consumul din ce în ce mai îngrijorător de droguri și la manifestările aproape permanente de violență, dacă impresarii și organizatorii de spectacole privați n-ar mai cere, în mod nejustificat, atâția bani pe bilete pentru produse scenice pe care le preiau întru totul de la teatrele de stat din Capitală, fără a avea vreo contribuție personală de profil? Doar lucrurile sunt cât se poate de clare în această privință: afișele sunt ale teatrelor de stat, actorii lor joacă aceleași lucruri ca la sediu, dar terții, sub diverse modalități organizatorice subtile, încasează bani cu nemiluita de la spectatori, din care singura cheltuială este plata modică a echipei de actori și a eventualului personal tehnic însoțitor! Cel puțin la Pitești cam așa se petrec lucrurile și cred că nu numai aici...

Oare ar trebui să înțelegem și să ne resemnăm cu noua, dar trista realitate culturală românească? Adică cu aceea că, mai nou, la actul de cultură pot accede de-acum numai cei cu buzunarele doldora? Cele semnalate, dar și toată această nepăsare a celor care ar putea schimba ceva în bine – adică instituțiile de resort – față de ceea ce se întâmplă mi se par inadmisibile și tocmai de aceea trag acest legitim semnal de alarmă!