Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2019
final vote batch · respins
Claudiu Augustin Ilișanu
Discurs
„Tema de anul acesta pentru celebrarea Zilei Pământului, la 22 aprilie – «Protejați-ne speciile!» –, este o temă care atrage atenția asupra schimbărilor majore de mediu, a efectelor acestora asupra habitatelor naturale, dar și asupra responsabilității umane pentru conservarea faunei și florei sălbatice”
Luni, 22 aprilie, am celebrat Ziua Pământului, stabilită încă din 1970, în urma unor inițiative internaționale pentru protejarea mediului înconjurător. Tema de anul acesta face referire la necesitatea protecției habitatelor naturale, în condițiile în care numeroase specii de animale și păsări sunt pe cale de dispariție. Statistici recente ale organizațiilor implicate în acțiuni de mediu atestă că aproape jumătate dintre cele 11.000 de păsări din întreaga lume sunt afectate de schimbările climatice.
De asemenea, aproape jumătate dintre mamiferele din Europa și o treime din pești sunt pe cale de dispariție. Acțiunile excesive ale omului față de mediu și extinderea zonelor urbane din ultimele decade au dus la accelerarea
schimbărilor climatice și la restrângerea habitatelor naturale. Este nevoie în Europa de mai multă preocupare față de problema habitatelor, întrucât fauna și flora sunt din ce în ce mai mult afectate de supraexploatarea anumitor zone, mai ales a mediului marin, unde pescuitul excesiv a provocat epuizarea unor stocuri de pește. În acest sens, trebuie menționat că în luna februarie a acestui an s-a ajuns la un acord între reprezentanții Consiliului și cei ai Parlamentului European pentru adoptarea unor noi norme ce privesc conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine. Este nevoie de astfel de inițiative legislative care să răspundă mult mai bine la problemele actuale din cadrul pescuitului marin, cum ar fi reducerea impactului pescuitului asupra ecosistemelor marine.
Un alt fenomen alarmant care afectează fauna și flora sălbatică este traficul cu specii sălbatice, care, ca și în alte zone ale globului, a pătruns și în spațiul european, acesta reprezentând o formă de criminalitate internațională care rulează anual aproximativ 20 de miliarde de euro și care poate fi combătut doar prin acțiuni europene și transfrontaliere eficiente.
În ceea ce privește legislația împotriva traficului cu specii sălbatice pe cale de dispariție, în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene se aplică: Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție, pusă în aplicare prin intermediul Regulamentului CE nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice, prin controlul comerțului cu acestea, cu modificările și completările ulterioare; Regulamentul CE nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 338/97. Acesta reglementează comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție, precum și speciile a căror stare de conservare impune reglementarea sau monitorizarea comerțului dinspre, către și în interiorul Uniunii.