Camelia Khraibani

Tema declarației: „Denaturarea unui principiu al solidarității sociale”.

În economia de piață, cu instabilitatea locului de muncă, s-au impus o serie de politici care au generat o realitate socioeconomică necesară și clară astăzi ca lumina zilei. Mă refer la salariul compensatoriu, ca măsură de protecție socială, menit să susțină un angajat în perioada imediat următoare concedierii. Prin acesta, unui muncitor proaspăt disponibilizat, prin solidaritate socială, i se pot asigura, pentru o perioadă limitată, resursele necesare supraviețuirii. Este de înțeles că într-o societate modernă nu poți lăsa familiile precare economic în voia sorții. Aici intră în scenă funcția solidarității umane promovate sistematic și uneori în condiții dramatice de mișcarea și de organizațiile sindicale și

adoptată politic de partidele social-democrate și creștindemocrate.

Mi-am pus problema lămuririi naturii salariilor compensatorii în săptămânile din urmă, când au apărut discuțiile, oarecum scandaloase, despre impozitarea unor salarii compensatorii cu 85%. Evident că, în acest caz, vorbim de o altă realitate a salariilor compensatorii, că acestea nu mai înseamnă ceea ce-ar trebui să fie instituția salariilor compensatorii. Aici avem de-a face mai degrabă cu un delir pe bani publici.

În ultimii 23 de ani postcomuniști, printr-o serie de anomalii legislative, funcția unui ajutor social a fost malformată și s-a ajuns la salarii ale bogăției. Să primești un venit lunar de mii de euro, zeci de mii, în unele situații, să beneficiezi de contribuții sociale și, în final, de pensii de sute de mii de lei și să ai tupeul ca statul să-ți ofere salarii compensatorii ce depășesc cuantumul veniturilor unor simpli cetățeni pe durata mai multor vieți, aceasta nu se numește în niciun chip și nu se poate reduce doar la impozitarea obrazului gros _._ E mai simplu: se numește jaf la drumul mare! Prin inginerii la limita legii și a bunului-simț, comisari de la Supravegherea Asigurărilor și de la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor primi de la statul român inclusiv salarii compensatorii de 800 de mii de euro.

Presa ne-a dat și un nume al unui domn de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, situație care seamănă mai bine cu punerea unui lup la supravegherea unei stâne de oi, mai ales că tot în această perioadă s-au publicat cazuri de firme de asigurări care nu plătesc daune, pentru că, din felul în care administrau polițele de asigurare, nici nu le trecea prin gând să răspundă de această obligație elementară. Dar aceasta este o altă problemă.

Revenind la tema de bază, nu-mi iese din cap ce fel de potecție socială este aceea a salariilor compensatorii de sute de mii de euro. Nu pentru astfel de măsuri s-au dus lupte sindicale de secole și s-au făcut sacrificii de vieți umane!

Din momentul în care s-a decis impozitarea acestor privilegii cu 85%, pentru că ajutoare sociale nu le putem spune, atunci măsura trebuie aplicată întocmai. Dar, personal cred că noi trebuie să facem ceva mai mult. Este mai simplu și mai drept să tăiem din rădăcină privilegiile acestei aristocrații financiare, să nu mai legitimăm o imensă nedreptate socială, mai ales în contextul în care nu avem bani suficienți pentru a plăti adevăratele ajutoare sociale.